Am inchis pentru curatenie (la cap)

Si am fost, toata saptamana trecuta, aici:

Este vorba despre Kea, Grecia. O insula in care, asa cum ma asteptam, am gasit oameni relaxati, normali la cap, care iti zambesc fara sa astepte nimic de la tine. Sau mai ales pentru ca nu asteapta nimic de la tine. Oameni care sunt mandri de locul in care traiesc, care iti ofera mancaruri minunate cu mandria localnicului care stie ca „la noi sunt cele mai bune”. Dar care admit ca uleiul de Kalamata este cel mai bun. Si nu sufera pentru asta. Pur si simplu o recunosc natural, desi simti ca le-ar fi placut ca cel mai bun sa fi fost din insula lor.

M-am intors relaxat (la minte), desi obosit (fizic). Ma simt bine si o sa vedeti asta cand o sa ne vedem. A propos de asta, putem sa ne vedem de sambata 4 septembrie incolo, pentru ca o sa deschidem Bacania in program normal (de la 8 la 8 seara) chiar daca nu toate lucrurile sunt gata. Dar sunt acum mai sigur ca oricand, imbibat de spiritul Greciei insulare, ca imi veti fi iertat toate gresalele, asa cum si eu am iertat pe fiecare grec care nu era perfect. Sau poate tocmai din pricina asta i-am indragit si mai mult. Pentru ca nu incearca sa ascunda nimic, nu isi doresc sa puna nimic sub pres. Lucrurile sunt asa cum sunt: poate un pic ruginite, poate un pic nefinisate inca, poate crapate, fisurate, nu tocmai curate-luna. Poate n-or fi pus de fiecare data carnea cu clestele pe farfurie si-or mai fi facut asta si cu mana (ceea ce am si vazut). Dar n-am avut o problema, nu m-am simtit lezat, ofensat sau deranjat de asta. M-am simtit ca acasa, cumva. A fost ca in familie. Ceea ce o sa incerc si eu sa fac, cu Bacania mea, de sambata incolo. Sa va fac sa va simtiti ca-n vacanta de vara, la bunici. Sa va fac sa uitati un pic de grijile zilei si sa va fac macar o bucurie. Oricat de mica. Asa cum mi s-a intamplat si mie in fiecare dintre cele vreo 10 zile cat am stat printre ei, AICI. Promit sa revin cu tot felul de detalii despre ce se poate manca pe insula…