Românii au gătit mai mult în casă în 2009

25 Feb 2010 | 22:05 | 4 comentarii

Mediafax da drumul azi unei știri care la ei sună destul de îngrijorător.
Dar care pe mine m-a făcut să zâmbesc. Și mi-a plăcut. Știrea era cu titlul „Criza economică a pus românul la gătit în 2009”. Tonul știrii sună prăpăstios, într-un fel, pentru că este despre criza economică. La fel cum sună și știrile despre cum consumă românii mai puțină cafea decât media europeană. Da` ce-aveți, nene?! Poate nu ne place așa tare cafeaua! Trebuie să ne panicăm? Să ne punem cenușă în cap? Să ne cerem scuze Europei? Na! Nu bem cafea! Și???

Pentru mine a fost o rază de speranță. Pentru că:

- acasă nu ai de unde să folosești toate E-urile pământului. Nu ai de unde le cumpăra.

- nu-ți toci oase, gheare, mațe sau pene în mâncare. Dacă e „mâncare de pui” înseamnă că e „carne de pui” și nu parizer cu 5% pui ori cremwurști de pui care NU au pui.

- nu ai cum aduce uleiul de prăjit la 3 miliarde de grade, lucru care transformă cartofii, de exemplu, în bombe cu ceas (atentate la propria sănătate).

- nu-ți colorezi mâncarea (mai ales carnea tocată) cu roșu carmin.

- nu pui apă ca să tragă mai mult la cântar.

- nu faci 3 tone de mâncare ca să ai nevoie de conservanți. Faci puțin, mănânci pe loc, temini și gătești altceva.

- petreci mai mult timp cu familia, eventual îi implici și pe ceilalți membri în activitătile legate de gătit/bucătărie, te bucuri împreună cu ei de rezultate (oricare ar fi ele: primești consolări și îmbrățișări dacă o ratezi sau zâmbete fericite și altfel de îmbrățișări dacă e vreo reușită notabilă)

Mie îmi place gătitul acasă. Sunt fan. Îmi place să miroasă a mâncare proaspăt făcută! A cuptor. A pâine sau a pește prăjit.
Știu, sunt mulți dintre voi cei care urăsc să „duhnească prin casă”. Dar cărora nici nu le place să gătească.

Nu știu dacă acesta e singurul argument, însă un paragraf despre ulei pare a fi sursa concluziei din titlu… Eu cred că nu e doar asta. Paragraful despre care vă zic este ăsta:

"Consumatorii au gătit mai mult în cadrul gospodăriei, tendinţă susţinută de creşterea cantităţii de ulei achiziţionată la nivel de gospodărie, în timp ce numărul de cumpărători a rămas constant. Creşterile au fost influenţate cu siguranţă şi de scăderea puternică a preţului mediu plătit pentru ulei, o diferenţă de până la 24% în 2009 faţă de 2008", se arată în studiu GfK.

Știrea colegilor de la Mediafax pleacă de la un studiu GfK România. De regulă studiile astea sunt reci. De data asta parcă mi se pare că transmite un soi de regret (de tipul „să vă fie rușine, consumați mai puțină cafea”). Sau poate mi se pare mie…

Oricum, nu asta e important. Mie mi-a plăcut știrea asta pentru că e un soi de „întoarcere la lucrurile bune”. Adică fix ce vrea și Băcănia să facă…

UPDATE: La cererea și fina observație a publicului telespectator, fac mențiunea că, în același an 2009, românii au băut mai multă bere. Lucrul mi se pare normal. Aștia zic că a crescut consumul de ulei. Deci multe mâncăruri au fost prăjite. Prăjelile s-au însoțit întotdeauna la români cu o bere. Deci la doza și la PET. Studiul pune creșterea de consum pe seama promoțiilor. Uite fragmentul:

Activităţile agresive de promovare i-au convins pe consumatori să achiziţioneze categoria mai des şi în cantităţi mai mari la un act de cumpărare. Preferinţele consumatorilor au fost destul de clare în ceea ce priveşte tipul de ambalaj: PET-ul şi berea ambalată la cutie fiind achiziţionate cel mai mult", se mai arată în studiu.

_________________

Sursa: GfK România.
Nota tehnică:
Studiul are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic a aproximativ 90 categorii de bunuri de larg consum prin intermediul cercetării de tip Panel de Consumatori a GfK România, pe un eşantion de 2.200 gospodării, reprezentativ la nivel naţional.

Lasa un comentariu

Nume (necesar)

Email (necesar)

Website (optional)

Comentariu (necesar)