Vitraliul Băcăniei

Este mai mult decât un vitraliu, este mai mult decât un obiect de decor. Este o parte dintr-un artist. O parte care va rămâne pentru totdeauna alături de Băcănie. Alături de noi. Alături de toți cei care vor avea răgazul să își tragă sufletul un pic și să-i afle povestea. Este o parte din Anca Pustea. Partea care va fi in fiecare zi alături de Băcănia Veche.

Nici nu-mi vine să vă povestesc pe foarte larg totul. Acum ceva vreme Anca mi-a scris pe Facebook sa-mi ceară sigla Băcăniei într-un format ceva mai clar (verctorial). Noroc ca Barna&Co mi-au trimis eps-urile la toate variantele, inclusiv pentru „ștampilă”. După ceva vreme, m-a sunat să-mi spună că e aproape gata. Iar azi de dimineață m-am dus să îl ating și să-l iau. Să-l duc în „casa” lui.

N-am știut prea bine cum să reacționez la toată povestea. Așa că am apelat la cel mai sincer mod de a-i fi recunoscător unui om. I-am dus Ancăi un borcan de
„Dulceață de cireșe amare… de la Dersca”.

Sincer să fiu nu știu dacă pentru multă lume toată povestea asta poate răscoli ceva. Pentru mine, însă, rămâne una dintre întâmplările cu tâlc de la Nașterea Băcăniei. Și nu e primul. Reprezintă mai mult decât un dar, e cu mult mai mult.

Anca, dacă aș ști cum, ți-aș mulțumi poate mai frumos. Dar o să-mi ierți stângăcia și-o să-nțelegi ce vreau să-ți spun cu acest simplu și din tot sufletul „Mulțumesc”?

(Logați-va la Facebook și dați click să vedeți ce lucrări inspirate poate produce Anca:

http://www.facebook.com/anca.pustea#!/album.php?aid=2019719&id=1461858067 )

Iar când vă veți opri prin Băcănie și-oți avea vreme, să mă-ntrebați despre istoria vitraliului. Că n-a ajuns de pomană în sticlă și metal…