Da, tovarăși de veghere! Băcănia Veche a fost astăzi în studioul Antreprenor. De la 17:30. Mi-a plăcut să fiu acolo. Ceea ce nu s-a spus e că ne-am lungit cu discuția astfel încât ulterior în loc de 3 materiale nu au mai avut loc decât două… Revin cu detalii și comentarii. Curând. Mâine.
Emisiunea este AICI.
Pariul meu pentru Cristina e că în scurt timp va deveni una dintre cele mai cunoscute figuri culinare din România, pe scurt – o vedetă a gastronomiei românești. E pariul meu pe care îl fac acum, în decembrie 2009.
În pagina lui de Recomandări Premium, Cristi Roman scrie vorbele de mai sus. Despre Cristina Mazilu, cunoscută și drept Chef Mazilique (iar pentru cei mai apropiati, Mazi). Nici nu a trecut un an din acel „decembrie 2009”, dar între timp Mazilique a devenit redactor șef al celei mai apetisante reviste din zona culinară. Este la BBC Good Food de (cred) 3 luni. Pariul capăta confirmări după confirmări, însă, cu fiecare post de aici. Din punctul meu de vedere, sau al Băcăniei, Cristina și Cristi sunt în aceeași măsură în categoria mentorilor, cât și al prietenilor. Combinația ideală de oameni cu care vorbești și de la care culegi câte ceva la fiecare întrebare, sau la fiecare răspuns. Interviul este o delectare și vă conjur să vă alocați timp să-l citiți. Dacă nu aveți timp acum, amânați momentul până când veți dispune de 30 de minute (prima lectură + mai multe reveniri pe anumite pasaje).
Nu-mi rămâne decât să-mi fi dorit să fi făcut eu interviul ăsta…
Zilele urmatoare voi avea onoarea să stăm împreună la croit planuri pentru Băcănia Veche. De fapt o să conturam lucruri și o să punem tușe. Un lucru care nu s-ar fi întâmplat fără Start&Grow. Iată un video de 1:22 cu Gabriela Lungu (LinkedIn, Twitter). Pe scurt e vorba despre vitala undiță. Că pește, știm, e destul. Important e să știm cum îl prindem. De fapt eu cred că nu despre undiță o să vorbim, ci năvod. The Practice tocmai s-a întors acum cu un GOLD SABRE AWARD. Al doilea. Uneori am impresia că unii oameni au succesul în ADN (varianta simplistă). Alteori cred că peste asta se mai adaugă și niște noroc (varianta „să ne mai gândim un pic”). Dar în unelele cazuri, ca acesta, sunt convins că dacă faci lucrurile bine, atunci nu-ți mai stă nimic în cale. Abia aștept să ne vedem!
Fostă colegă de liceu și bună prietenă în vremea studiilor, de Denisa Preda n-am mai auzit multă vreme. Până ne-am dat pe Facebook și am aflat că eu mă apucam de Băcănia Veche, ea se apucase de mai multă vreme de bucătăriile SVEA. Între timp, se pare că i-am făcut poftă cu niște crostini, așa că și-a delectat familia în weekend cu această producție spectaculoasă și extrem de savuroasă! Motiv de mândrie pentru mine, pentru Băcănie și pentru toată lumea, în general. 
Deci chiar asta faci!!! O pâine de aproape două kile jumate… Am plecat de la gândul că pe săptămâna viitoare nu mai aveam pâine. Așa că după ce-am culcat copilul, am pus de-o pâinică. Din aproape-n aproape am ajuns la întrebarea (inevitabilă) despre cum o fi o pâine cât cuptorul. Prin urmare: 50 g drojdie, 3 lingurițe de miere, o jumătate de pahar de lapte cald. Și-am avut plămădeala. Apoi încă niște lapte, spre un litru, aproape spre fierbinte. O mână bună de sare. Și frământat de voie. Vreo 10 minute, nu mai mult. 30 de minute la crescutul dintâi. O energică scoatere de aer, apoi încă 30 de minute la crescutul de-al doilea. În coș. Apoi la cuptor. Plimbată între 150 și 180 de grade. Așa o pâine mi-a cerut cam o oră și vreo 10 minute de bibileală. Ba cu hârtia-n cap, ba cu o umezeală fină sau dezvelită complet. Îmi urez, mie, familiei și prietenilor, poftă mare! (S-a confirmat, pâinea asta aburindă și cu unt cu sare este ceva foarte fin!) 
Asta era înainte de baia de căldură!
Și asta e după…
Poate vă faceți și voi. Dacă nu… un pic de răbdare!
Dragi părinți, iată o informație care vă poate salva părul. La propriu. De fapt pe-al copiilor voștri. La intersecția dintre Lacul Tei și Str. Maica Domnului, acolo unde cotește linia de tramvai, e un fel de „centru comercial”. O jucarie cu parte și etaj cu tot felul de chestii înăuntru. Printre ele, până pe 15 martie, a fost și o frizerie pentru copii din lanțul Ciufolici. Am fost și noi (după ce am găsit o super-coadă în Amzei). Azi am fost din nou. Ni s-a părut că e ceva schimbat. Când copilul era deja pe jumătate tuns, am aflat că „nu mai e Ciufolici, dar noi am scăzut prețurile”. Deșteaptă mișcare, zic, numai că odată cu prețurile au căzut și frizerițele de copii. Am plecat de-acolo cu freza copilului ciumpăvită de ziceai că l-au tuns cu ciobul de sticlă. Am făcut greșeala să vreau și eu un tuns cu mașina. Eu mă tund zero, de regulă. Puteți crede că au bușit-o până și pe asta? Am plecat cu smârcuri în cap, cu zone de piele expusă. Lepra mă lăsa mai elegant, iar ciuma mi-ar fi oferit uniformitate.
Care a fost rezultatul? Am plecat glonț în Amzei, la „adevăratul” Ciufolici! Am plătit prețul corect (28 lei) și am plecat cu copilul normal (din nou). Mai mult, de milă, junele frizer mi-a îndepărtat și mie din cap urmele acelei Ana Pauker a frizerilor din București. Pe scurt și direct: nu mai călcați in acel complex, la frizerie. E DE-ZAS-TRU! Pentru lista oficiala a locatiilor, telefoane de rezervare und stuff, băgați www.ciufolici.ro (e cam cu sunet enervant, dar se poate opri. In plus ei stiu sa tunda bine copii, nu sa faca site-uri).
Băcănia Veche a consemnat în această seară un eveniment important pentru suflețelul ei. Magda Achim a făcut prăjitura neagră-neagră cu căpșuni pe care am propus-o în Libertatea pentru Femei – Rețete. Și i-a ieșit absolut spectaculos!!! O să vă mai spun doar că m-am bucurat foarte tare. E un alt pas important pe care l-a făcut Băcănia în drumul său către inimile voastre!
Vezi Facebook fanphotos aici.
Și iată și interiorul… Frumos! Foarte frumos!!! Mulțumesc, Magda!
Este mai mult decât un vitraliu, este mai mult decât un obiect de decor. Este o parte dintr-un artist. O parte care va rămâne pentru totdeauna alături de Băcănie. Alături de noi. Alături de toți cei care vor avea răgazul să își tragă sufletul un pic și să-i afle povestea. Este o parte din Anca Pustea. Partea care va fi in fiecare zi alături de Băcănia Veche.
Nici nu-mi vine să vă povestesc pe foarte larg totul. Acum ceva vreme Anca mi-a scris pe Facebook sa-mi ceară sigla Băcăniei într-un format ceva mai clar (verctorial). Noroc ca Barna&Co mi-au trimis eps-urile la toate variantele, inclusiv pentru „ștampilă”. După ceva vreme, m-a sunat să-mi spună că e aproape gata. Iar azi de dimineață m-am dus să îl ating și să-l iau. Să-l duc în „casa” lui.
N-am știut prea bine cum să reacționez la toată povestea. Așa că am apelat la cel mai sincer mod de a-i fi recunoscător unui om. I-am dus Ancăi un borcan de
„Dulceață de cireșe amare… de la Dersca”. 
Sincer să fiu nu știu dacă pentru multă lume toată povestea asta poate răscoli ceva. Pentru mine, însă, rămâne una dintre întâmplările cu tâlc de la Nașterea Băcăniei. Și nu e primul. Reprezintă mai mult decât un dar, e cu mult mai mult.
Anca, dacă aș ști cum, ți-aș mulțumi poate mai frumos. Dar o să-mi ierți stângăcia și-o să-nțelegi ce vreau să-ți spun cu acest simplu și din tot sufletul „Mulțumesc”?
(Logați-va la Facebook și dați click să vedeți ce lucrări inspirate poate produce Anca:
http://www.facebook.com/anca.pustea#!/album.php?aid=2019719&id=1461858067 )
Iar când vă veți opri prin Băcănie și-oți avea vreme, să mă-ntrebați despre istoria vitraliului. Că n-a ajuns de pomană în sticlă și metal…
Ca să nu uitați – căutați la chioscuri Libertatea pentru Femei Rețete. Asta dacă vreți să aflați detaliile despre prepelițele mele umplute cu ciuperci sau despre puiul înecat în smântână. Sau despre cartofii la cuptor, căpșunile omorâte de ciocolată au alte trăsnăi pe care le-am avut în cap pentru numărul ăsta.
Cu parchetul raschetat, azi am inceput procesul de 6 zile de tratament. Mai multe straturi, la intrervale de timp, vin aplicate in ordine. acum se pun primele pensule.
cool. se pare ca facem progrese!
acum am vazut primul metru vopsit cu prima mana…
Love it!!!!
