Prin 2008 am decis ca NU (nu nu nunununu) vom mai merge la nici o nunta. Tocmai ne traumatizaseram la o nunta cu pampoane pe scaune. Asa ca ne-am promis ca nu vom mai merge la nunti. Pana cand…

In 2015, prin vara, Cristiana si Vlad ne-au incredintat food-court-ul de la nunta lor. In aer liber. Rock-Festival-like, pe conceptul WeddStock. Burgeri, grill, fun, ceaune, cocktails, decoruri… totul in aer liber, la The Wedding House.

De-atunci am facut multe evenimente similare, cu teme diferite, cu idei una mai interesanta decat alta. Si de fiecare data ne-am simtit bine facand asta, gatind la fata locului pentru „peste suta” de invitati. Dar la noi e fun: grill-ul cu carbuni din Argentina peste care aruncam chipsuri din butoaie de vin rosu sau din butoaie de rom in care bautura a stat niste zeci de ani pana la ceaune de ciorbe cu tarhon alaturate unor mancaruri un pic mai moderne (cheviche, hummus sau duck confit).

Una peste alta, am dezvoltat o „divizie” noua – Bacania Veche Weddings. Chiar daca e aceeasi echipa, ne preocupam in mod special de evenimentele astea care aduna la un loc, intr-un moment special, multi oameni diferiti, foarte diferiti, pe argumentul prieteniei pentru doar doi oameni (mirele si mireasa).

Am avut la un moment dat o intrebare punctuala de la un amic: „Pai ai ajuns sa faci mancare de nunta???” (ochii mari, semi exoftalmici)

Ei bine, da! Si chiar cu mare bucurie! Pentru ca stiu ca putem face – si chiar facem – mancare memorabila pentru toti invitatii si, mai mult, putem crea o experienta unica!

Una peste alta, suntem acum destul de buni in chestia asta. Ne zicea lumea ca suntem, pentru ca noi suntem inca in perioada in care simtim ca inca putem sa tragem mai tare pentru succesul deplin al operatiunilor.

Duminica asta a fost The Wedding Market. Intre doua ploi torentiale si trei valuri de viitori tineri casatoriti, ne-am intins gratarul (Outlanderul meu care a primit in sezonul asta o extensie, adica o afumatoare) cortul, mesele, inductiile, ceaunele, arzatoarele si fancy-fetele de masa.

In fine, ideea de la care am pornit era, de fapt, alta. La fiecare eveniment, orice furnizor normal la cap incearca sa-si pozeze creatiile, sa isi promoveze munca, sa faca in asa fel incat sa afle lumea despre ceea ce face.

Asa si eu. Porneam spre eveniment, totul era pregatit, Ioana a luat si aparatul foto. Ca sa ne facem niste poze creatiilor.

Zis si facut. Am luat dslr-ul, dar am constatat ca are un obiectiv care, ce sa vezi?!, avea nevoie de focus manual. La care nu sunt bun. Dar, totusi, in bunul spirit romanesc, am gasit de cuviinta sa fac si fotografii.

In febra lucrarilor, am pus mana pe aparat. Am reusit o unica fotografie. Una. In conditiile in care am avut 23 de feluri de mancare, plus vreo 4 improvizatii „la moment”. Plus vreo 14-16 deserturi.

Una singura am facut. Adica o singura apasare pe buton, cu un reglaj sumar. Dupa care mi-am spus ca n-are sens, ca nu voi pierde timpul invartind cerculetul obiectivului ca sa prind ceva. Asa ca am renuntat.

Va prezint singura apasare de buton, marea mea reusita de la The Weding Market Spring 2017. Pare ok, pare buna. Are un clar corect, norocul incepatorului…