Prin 2010, cand am deschis ochii mai larg asupra mancarii, descopeream ceea ce omenirea stia demult: cele mai bune andive din lume se fac la Gheraesti, judetul Neamt.
Porneam plin de entuziasm in promovarea acestui produs #local care NU se mai cultiva si prin alte parti. Deci ar putea sa-si ia inclusiv o protectie europeana pentru acest produs UNIC, nu se intampla nimic. Ba chiar din contra…

–

In primele zile din februarie m-am dus in Matache, piata care a consacrat in Bucuresti (mai mult decat cea din #obor) andiva de Gheraesti ca fiind un produs autentic bun. Am gasit un singur producator. Pretul? 20 – 25 – 30 lei/kilo, in functie de calitate, calibru, aspect. L-am intrebat pe domnul cu pricina daca mai cumpara lumea andive.
„- Pai nu prea… Eh, sunt si scumpe!
– Pai nu ‘mneata pui pretul?
– Ba da, dar sunt singurul de-aici cu andive. Nu s-ar merita sa vin cu ele sub pretul asta. Si-asa facem doar cateva sute de kilograme pe an!
– Pai si daca le-ai vinde mai ieftin, nu s-ar da chiar toate si poate ca ai produce mai mult? Acum 3-4 ani erau 12-14-16 lei. Acu’s aproape dublu…
– Nu stiu, eu asa le dau!
– Pai nu prea dai, ca daca erau mai ieftine, iti curatam taraba si le puneam in meniu la bistro. Asa, pune-mi si mie un kilogram din astea de 20, de pofta. Pe restul vezi mata cand le vinzi, daca le-oi vinde…”

–

Acum 7 ani, imediat dupa ce-am deschis Bacania Veche, m-am dus in Matache si am luat o lada intreaga de andive. Am platit pretul intreg si le-am pus la Bacanie, in hol, la vanzare cu 2 lei pe kilo mai ieftin decat le luasem. Voiam sa vad ce se intampla. Dupa o ora de ne-dat nimic – dar cu ceva trafic – am facut o salata din andive. Am batut repede un soi de maioneza rapida, am amestecat-o cu iaurt, am rupt andivele si am pus niste nuci coapte in cuptor pe deasupra. A fost un hit! Lumea le-a iubit, dar in afara de lada aia am mai adus doar una, la vreo trei saptamanani. Continuitate zero, rezultate zero.

–

In fiecare an ma apuca entuziasmul. Uneori mai putin, ca sunt prins cu altele, alteori mai puternic – e fix ca-n dragoste: nimic nu-i programat sau matematic. Poate ca aici e problema. Si de aici vine o problema si mai mare: ma simt vinovat ca nu fac nimic pentru Andiva Romaneasca. In fine… mai am cateva vinovatii din astea, aproape ca incep sa ma obisnuiesc cu ele.

–

Episodul de anul asta, cu andivele de 30 de lei, m-a pus pe ganduri. Asa ca am sunat la Primaria din Gheraesti si am primit confirmarea ca situatia e mai mult decat dramatica. In 10 ani, de la 4- – 50 de producatori, abia daca mai sunt 4-5. Produc putin. Vand putin. Vorbesc cu o doamna foarte amabila, se ocupa de treaba asta cu producatorii agricoli in Primarie. Ii cer ceva ajutor, mi-l promite ca omul dezinteresat, dar care nu se sfieste sa faca un bine. O sa ma puna in contact cu toti producatorii.

–

„- Subventii se dau pentru andive?
– Nici vorba, suprafetele sunt mult prea mici.
– Exista vreun program local in sprijinul lor?
– Nici nu mai ai pentru cine sa faci, tot tineretu-i plecat, au ramas cativa batrani care mai cultiva. O sa dispara si ei.
– N-ar fi pacat sa plangem dupa ce-au disparut ca i-am lasat sa dispara?
– Ba da, da n’ai ce sa-i faci!
– Ma ajutati sa dau de ei, de producatori?
– Da, dar nu va dau numerele lor, ca s-or supara. Mi s-a mai intamplat. Le dau lor numarul dumnevoastra, ca oricum vin acum in primavara sa se declare la primarie.”

–

In 2011, apoi prin 2014 incao tura, am adus in Bacanie andive de vanzare. Crezand ca entuziasmul meu o sa se „pupe” cu al clientilor, am ramas cu cantitati mari. Desi le-am povestit, le-am miruit si le-am facut, intr-un final, cadou… Poate si eu greseam, ca le-am lasat asa cum veneau ele, intr-un cos. Poate ca trebuia sa le fac mai elegante, mai domnisoare, mai de bulevard. Insa ele asa sunt bune. Sau tocmai pentru ca sunt asa sunt si bune.

Noroc ca n-a trebuit sa arunc ce n-am dat, asa ca publicul nostru din Fabrica de Glucoza, de la Bistro, a putut intra in contact cu aceasta planta teribil de buna. Pe care noi o facem simplu, dupa principiul „ia cu nuca”:

–

Andivele au patruns in Romania prin 1930… As continua sa compilez informatii pe care le gasesc pe internet, insa asta e o alta mare nedumerire a mea: daca dai un search pe un astfel de subiect, sa afli cat mai multe informatii, nici macar nu-ti mai dai seama cine a scris primul articol. Gasesti un copy-paste generalizat, toata lumea copie pe toata lumea, si te prinzi ca – ai dracu’ – nimeni nu s-a dus pana acolo sa vorbeasca fata in fata cu oamenii care fac andive. Cum te prinzi?! Simplu: citeste toate articolele, vezi cat de tare seamana intre ele si mai observa un lucru: toti ilustreaza cu imagini de stock, care infatiseaza andivele olandeze, nenorocitele alea care n-au nici un gust.

Printre cele „originale’ (copiate ulterior pe zeci de site-uri), am gasit asta:

http://agroromania.manager.ro/articole/diverse/tehnologia-de-cultivare-a-andivelor-169.html

un articol in care gasesti si referinte legate de modul de cultivare, recoltare, pastrare.

—

Andiva romaneasca o sa moara sub propria greutate. E prea importanta ca sa mai conteze. Costa prea mult pentru o tara care prefera parizerul de 3 lei kilogramul. Oficialii nu fac nimic, piata nu are timp sa reactioneze si sa se mobilizeze. Cantitatile sunt din ce in ce mai mici, preturile din ce in ce mai mari. Andiva romaneasca devine „de nisa”. O nisa ingusta, exclusivista. Se vinde aproape la pret de sparanghel importat. E acelasi traseu pe care l-au avut multe plante in Romania. Toate locale. Sunt imediat inlocuite de importurile super-profitabile pentru afaceristii mari, dar si pentru stat. Care va urma sa asiste social niste oameni, proaspat scosi pe tusa de propria nepricepere, de lipsa de ghidaj, de ajutor specializat, scosi pe tusa de propria andiva pe care, sunt convins, acum niste nu foarte multi ani au iubit-o ca pe un membru al familiei. Ca pe acel membru care-i hranea pe toti.

–

Am mai asistat la morti de toate felurile. Da’ parca asta poate fi evitata. Ar trebui sa ne dorim sa mancam – in #sezon – andive romanesti, sa facem efortul sa ne ducem pana in piata dupa ea, sa punem presiune pe oficiali sa isi plece privirea si catre astfel de nise, nu doar spre marile ferme de porci. Eu unul n-as mai vrea sa vad un deces in familia asta. Parca as face ceva…