Facebook App ID is missing!

Maize – Chef’s Table

5PFgVjiiRYOzE%w4sDrjtgAm asteptat ceva vreme articolul asta pentru ca voiam sa vad ce se intampla. De pe vremea cand scriam in TVmania despre audientele televiziunilor m-am invatat sa nu scriu despre proiecte la inceput. Ca e nedrept. In bucatarie e la fel, daca nu cumva chiar mai complicat. Ca sa ajungi la perfomanta ai nevoie de timp. Cum, dealtfel, inclusiv ca sa iti atingi potentialul unui moment ai nevoie de ceva vreme. Pentru ca vorbim despre multi oameni diferiti care trebuie sa cante la unison, pentru ca furnizori, pentru ca ingrediente, tehnici, rutina, dar si pentru ca experimentalul isi are timpul sau.

Cu un noroc cu care pana si mie mi-e greu sa ma obisnuiesc, am sunat intr-o noapte pe la 12 la Maize. M-am gandit ca mai trebuie sa fie cineva pe-acolo. Am reusit sa facem o rezervare in prima serie ever la Chef’s Table, ocazie cu care am avut chiar placerea de a sta alaturi de parintii lui Alex Petricean. 🙂

Am asteptat intoarcerea fiului ratacitor din aventura lui la Noma 2.0 ca sa-l vedem la Maize 2.0. Si n-am aspteptat de pomana, pentru ca ne-a confirmat toate asteptarile. Meniul in 7 acte – un soi de turul tarii – s-a dovedit a fi extrem de creativ, executat grozav, surprinzator pe alocuri, placut deopotriva limbii si mintii. Somnul de Dunare mi-a facut inima sa tresara: negru-taciune, cremos inauntru, lipit de o mamaliga savuroasa si un sos genial. Insa nu e singurul element care sa ne fi placut de tot.

Merdeneaua, limba cu praz si masline, sfintisorii de la final sau supa de cocos – toate au facut proba unui talent incontestabil. Dublat de gust. Uite, asta e o chestie extrem de importanta atunci cand iesi sa mananci: gustul. Am stat in restaurante cu staif, unele decorate cu 2 stele, in care uneori gustul lipsea. Se topea cumva, refuza sa apara prin farfurii. Pentru mine, exemplul suprem la capitolul asta e Mugaritz – locul unde creativitatea si gustul dansau pe directii uneori total diferite. Insa, fiind vorba despre mancare, nu-ti vine s-o tratezi ca pe colectiile alea de haute-couture la care te uiti, razi, treci mai departe. Mancarea intra direct in tine si – in modul ideal – ar trebui sa-ti bucure sufletul si sa-ti ramana in minte.

Dar nu va luati dupa mine doar pentru ca eu sustin (convins) ca mi-a placut experienta per total la Maize. Trebuie s-o testati voi. S-o vedeti in ansamblu, din interior, adica de la masa aia de marmura, din fata grillului cu carbuni.
Eu cred ca suntem cu totii intr-o directie buna. Cand zic noi, ma refer la noi astia cu mancarea. E un nou val de oameni si locuri care o sa schimbe fata gastronomiei romanesti. Asta e urmatorul meu proiect: sa adun informatii despre toti, la un loc. De la Nico Lontras pana la Alex Petricean, Alex Iacob, Dani de la Sindicat Gourmet si pana la noul proiect al lui Radu CM Ionescu pe care-l astept ca si cand!

Avem o sansa mare cu oameni ca ei. O sansa pe care pana acum n-am avut-o. Sau o fi fost, saraca, dar a murit prin sertarele dezlanate ale dinozaurilor-mogul care au parazitat domeniul ani de-a randul. Pe tinerii astia nu-i mai poate opri nimeni: sunt destul de vizibili incat sa nu le mai stea nimeni in cale!

Citeste si: Joa si Regiunea Gastronomica Europeana

Lasă-ne un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată.