Adica Ardeleanul Sfatos, Adi Hadean…

Cu care am ajuns sa ma cunosc asa de demult, incat nu-mi amintesc exact contextul. Cred ca eram proaspat evadat din corporatie si planuiam un asalt idealist asupra paginilor de retete/cooking de prin toate revistele si visam sa formam un comando de „livratori de continut” pentru toate revistele si ziarele din Romania. Stiu sigur ca in contextul asta am cunscut-o pe Mazilique.

M-am intesectat de multe ori cu Adi Hadean in anii astia, am filmat cateva editii de Sanatatea in Bucate alaturi de el (vezi editiile cu el mai jos), ne-am vazut pe la tot felul de evenimente sau cu ocazii de tot felul, iar de vreo doi ani era in asteptare o invitatie la emisiunea pe care o face la Europa FM – Medium Rare (duminica, de la 12:00 la 13:00). S-a intamplat intr-un final anul asta si in prima zi de Paste se difuzeaza versiunea de radio, dar va exista si o versiune video.

Am vorbit despre tot felul de subiecte in emisiunea de radio filmata, ca avem destul de multe subiecte. Pastele insa a fost unul special. Cel mai probabil n-avea de unde sa stie Adi ca e un subiect atat de sensibil – si e posibil sa fi taiat la montaj mare parte din discutia aceea. Dar pentru mine Pastele e un moment cu incarcatura emotionala puternica. In fiecare an am auzit povestile despre cum tatal meu a fost hirotonisit in noaptea de Inviere. Mi-aduc aminte cate emotii avea tatal meu, preot batran deja, inaintea fiecarei slujbe de Inviere, cum se pregatea si cat de tacut era pe seara, dupa ce trecea printr-un episod de limbarita dupa amiaza. Mi-l amintesc inconjurat de oameni, la slujba tinuta noaptea in curtea bisericii de la Dersca. Imi amintesc si acum vocea lui puternica peste toata linistea oamenilor care ascultau si peste tihna cimitirului din curtea bisericii. Ba chiar mi-l amintesc auzindu-se de-acasa, din curtea noastra, chiar daca biserica era pe celalalt deal. Avea voce buna batranul meu tata, si-a avut-o pana aproape sa se stinga.

Cumva la noi in casa Pastele a fost mereu legat de el, chiar si acum, dupa ce nu ne mai e fizic alaturi.

Cel mai probabil Adi n-avea de unde sa stie asta. Iar cand mi-a pus prima intrebare legata de cum era Pastele la Dersca, n-avea de unde sa stie ca o sa-mi umple ochii si vocea de lacrimi. Am norocul ca-s destul de matur incat sa nu ma opun. Sunt starile pe care le consum de fiecare data, pentru ca ele te maturizeaza si mai mult. Te intaresc si-ti tin legatura cu cei plecati si cu momentele acelea fabuloase pe care le regreti, desigur, dar despre care stii ca nu se vor mai intoarce.

Nici n-am apucat sa-i multumesc lui Adi si pentru invitatie, dar mai ales pentru momentul acela in care m-a lasat sa-mi consum o amintire atat de puternica si de placuta. Ardeleanul molcom din el aproape ca m-a sprijinit fizic sa nu ma clatin. Sunt momentele nepretuite de care, daca ai contextul potrivit, te bucuri din plin.

Si-acum – ca de fiecare data cand ma ating de subiectul asta – am lacrimi in ochi. Si trebuie sa-i fiu recunoscator lui Adi pentru ca n-a pus pe masa instant o intrebare de fuga – era atat de simplu – ca sa ma scoata de-acolo.

Pentru mine Pastele e legat inevitabil de tata si de vocea lui. De misiunea lui. Si de fiecare data imi face bine sa-mi aduc aminte.

S-aveti un Paste linistit alaturi de toti cei dragi, prezenti sau plecati.

Hristos a Inviat!

Decembrie 2016 – cu tot cu retetele povestite si scrise AICI.

25 Decembrie 2017 – Chiar in zi de Craciun!