Proiectul #SparanghelRomanesc la (sau prin) Bacania Veche a fost un experiment cu o miza enorma pentru mine: am vrut sa verific daca e posibila promovarea unui produs local mai putin cunoscut, dar excelent prin prospetime si calitate.

In cazul in care n-ati auzit inca, anul acesta am reusit sa adun sparanghel de la mai multi producatori si sa fac la Bacania Veche din Barbu Vacarescu 49 un soi de #hub de sparanghel. Spre deosebire de anul trecut, pretul de raft anul asta a scazut cu 12 lei (de la 60 la 48) per kilo. Ceea ce nu era chiar de colo, avand in vedere ca toate costurile fixe au cam crescut (carburanti, energie, taxe).

Fara sa am pretentia ca o sa schimbe ceva radical in modul in care privim produsul local in general, anul asta am pus un efort consistent intru promovarea sparanghelului. Ca sa fim intelesi de la bun inceput si sa fie toata lumea linistita, n-a fost un experiment financiar sau cu miza pecuniara, ba chiar din contra, as zice. Insa experimentul e experiment si eram chiar curios sa vad daca functioneaza. Raspunsul a fost ferm: DA, functioneaza.
In ciuda faptului ca nu am avut nimic pregatit dinainte, „campania” se dezvolta pe masura ce apareau elemente noi si – acum realizez – nici n-au fost cele mai fericite mesaje.

De ce un produs local?

#eatlocal nu e doar despre cel care baga in gura produsul local. E despre intreg lantul „de aproape”. Producatori/fermieri, muncitori la camp, familiile lor si tot „lantul scurt”. In ciuda pretului usor mai ridicat decat al sparanghelului de import, eu tot cred ca cel local e mai bun.
Pretul mai ridicat se datoreaza productiei limitate, dar mai ales cererii scazute (da, multi consumatori de sparanghel – si am cunoscut multi in perioada asta – nu stiau ca planta creste si la noi).

Iata de ce cred ca e mai bine sa consumam produs local (in cazul asta, chiar sparanghel):

– e mult mai proaspat – uneori era cules dis de dimineata si livrat la 9 la Bacanie. Spre deosebire de acesta, sparanghelul de import tot face ceva timp pe drum, fie ca e din Spania sau Albania (ca sa nu mai zic de cel din Peru sau Mexic).
– e din solul local – si nu de pomana se agita SlowFoodul cu mancarea locala care creste sub acelasi soare cu tine. Adica eu nu cred ca sunt prosti oamenii care spun asta.
– sustine economia locala – banii se intorc la fermierii romani, sunt cheltuiti in Romania, uneori chiar cumparand produsele si serviciile celui care cumpara sparanghelul.
– mi se pare mai bun la gust – poate ca sunt subiectiv, dar mai ales cand il mananc asa cum e, crud, aroma aia de nuca e unica. Am gustat si de import, nu am regasit-o. Poate are legatura cu prospetimea?! Am „invechit” niste plante de la noi sa vad cum evolueaza si dupa 4-6 zile nu mai simteam nici o nuca in varful ala…
– poti vizita oricand plantatiile ca sa-ti treaca grijile legate de stropiri si fertilizari. Asta in lipsa unor analize. Plantatiile din Spania, Italia, Albania, Mexic si Peru sunt mai greu vizitabile si dati-mi voie sa cred ca niste agricultori din tarile astea care fac sparanghel pentru export catre Europa de Est nu vor avea nici un stress sa faca orice e nevoie ca sa tina mai mult, sa creasca mai mult, sa creasca mai repede

Sursa foto: http://www.freshplaza.com/article/4706/Mexicos-upcoming-asparagus-season-could-be-interesting

Pentru ei e un business MARE, pentru fermierii romani e un mijloc de subzistenta.
– ii poti cunoaste pe fermieri. Cine a trecut in primul weekend de sparanghel prin Bacanie a putut-o vedea pe Elena stand IN PICIOARE langa masuta din hol unde avea sparanghelul expus. Explica fiecaruia, povestea cu toata lumea. Ce n-au putut vedea clientii, dar am vazut eu: a stat TOATA ZIUA IN PICIOARE! A refuzat sa se aseze inclusiv in pauzele „dintre clienti”. Ne-a spus ca nu vrea sa o vada nimeni sezand langa sparanghel. Ei bine, un om cu atata dedicare nu cred ca e vreun ticalos care toarna cu galeata fertilizanti ca sa produca un pic mai mult. Sau na, poate ca sunt eu subiectiv, dar voi ce-ati crede in locul meu?

Ce s-a intamplat, de fapt?

Am reusit sa lucrez un pic la capitolul „awarness”. Am vorbit atat de mult despre planta asta, incat foarte multi oameni au reusit chiar sa auda. Unii pentru prima data, altii cu surpriza „cum?! E de la noi? Creste aici???”. Unii si-au luat de curiozitate, altii din convingerea ca e bine sa mancam ingrediente de sezon atunci cand sunt in sezon.

Ba chiar foarte multi bucatari si proprietari de restaurante/bistrouri au ales sa ne sune pentru sparanghel – iar pentru HoReCa am avut un pret special. Printre primii care au sunat a fost Adi Hadean, care l-a testat si la AtticLab, dar l-a vrut si in meniul de la MEATic Restaurant. Apoi ne-au mai cerut cei de la Atelierul de Tarte, proaspatul bistro Trofic, activul spatiu multifunctional de la Mosia Corbeanca, ne-a cerut si Adrian Curaleț ( pentru West City Hotel), -a sunat si Mirela Ivascu pentru Bite, dar si Ana Consulea pentru Zexe.

Ce-am aflat cu ocazia experimentului legat de sparanghel:

– Un produs fara prea multa notorietate are nevoie de atentie, efort, consecventa. Daca vrei sa-l aduci in atentia publicului (consumatori finali sau profesionali). Se poate!
– Uneori functioneaza argumentul „produs local”, insa intotdeauna vor exista si oameni care vor prefera produsele de import (mai ales printre profesionisti, din pacate) pentru argumente legate de continuitatea la raft (sparanghelul de import nu lipseste niciodata, oricat de ofilit ar fi el, e acolo!), standardizarea in materie de forma (se culege/sorteaza pe standarde, deci o sa fie „tãt frumos, tãt egal”! – spre deosebire, asta local e „urat” in viziunea lor pentru ca e mai cocosat si inegal la grosime!), dar mai ales din pricina pretului (conteaza si cativa lei! Eu am invatat din viata asta ca: 1. nu conteaza chiar asa tare; 2. se intorc in ambele sensuri – fie ti se intorc, fie se intorc impotriva ta!).
– toti cei care au apucat sa-l guste pe cel local au admis ca e mult mai bun decat cel de import.
– toate comenzile au devenit recurente (da, chiar toata lumea care si-a luat s-a intors sau au mai comandat, cu livrare).
– daca stii cum sa potrivesti ambalarea, poti avea urmatoarea schema: produs recoltat si livrat dimineata, ambalat la 14:00, ridicat de curier la 15:00, transportat cu masina de noapte (pe racoare), livrat la destinatie a doua zi pana in pranz. Din fericire, pus in prosoape umede de hartie, sparanghelul se tine bine.
– nu ne vom opri niciodata din a face supozitii legate de modul in care un fermier cultiva niste plante, dar nici nu ne-am misca fundul sa ne ducem pana la el sa il cunoastem si sa ne convingem.
– cel mai bun mod de a-i sustine pe producatorii locali este sa le cumparam productia.
– cel mai bun mod de a-si vinde productia este sa se asocieze. Producatorii intre ei! Sa-si faca o asociatie. Un sistem de distributie bine gandit. Da, pentru cele 6 saptamani pe an cat recolteaza, in sezon.

The Sparanghel Experiment a inceput si s-a incheiat in 2018.
Nu-l voi mai repeta, (mi-)am demonstrat ce era de demonstrat.
Si nici nu-mi mai permit – m-a costat destul de mult, totusi. Insa a meritat efortul. Altfel n-as fi stiut daca functioneaza sau nu, daca oamenii apreciaza sau nu un ingredient #local aflat in #sezon. As fi facut presupuneri si nu aveam acest studiu de caz la indemana.

Tuturor celor care prefera produsele de import, le doresc sanatate si putere de abtinere de la comentarii. Celor care apreciaza produsul local, ii incurajez sa-l experimenteze in continuare, in ciuda anumitor neajunsuri (forma, continuitate etc). Daca va creste consumul, vor scadea si preturile. Inevitabil.

Consumati produse locale!
Va faceti in primul rand voua un bine. Apoi clientilor. Si Fermierilor. Tuturor.
Alor nostri!

#sezonulsparanghelului #eatlocal #eatfresh