Daca vrei sa ma faci sa lacrimez, intreaba-ma despre mancarea de-acasa.
Daca vrei sa ma fac luntre si punte pentru ea, pune-ma sa gatesc asa cum se facea!

Prin primavara am vorbit cu Razvan Voiculescu si-am intepenit in fata surprizei de a fi invitat sa facem o „etapa” din Bucataria Hoinara – un proiect amplu de redescoperire a bucatariei romanesti (vezi mai multe aici!)

Stiam proiectul BH de cativa ani, dealtfel avem inca in Bacania Veche un mic panou cu cartile postale din (cred) prima editie. Le mai cumpara strainii din cand in cand si unii inteleg cu greu cum vine asta cu 2 lei bucata – se aseteapta la mult mai mult! Uneori romanii le iau pe post de port-mesaj atunci cand compun cadouri pentru straini, tot cu produse din Bacanie…

Am stabilit cu Razvan ca ar trebui sa ne ducem pe la mine pe-acasa, acolo unde ingredientele, raul, ramul, dar si oamenii sunt mai aproape de sufletul meu. Apoi a aparut al doilea Razvan, Sima, care mi-a povestit despre filmul pe care vrea sa il faca in timpul proiectului. Din an in an, asa cum e si normal, toate ideile cresc si capata suprafete noi.

Am plecat de la Dersca, unde ne-am lasat copiii in batatura mamei mele, catre Baia – dincolo de Suceava – cu toate pregatirile facute si cu inima’n gat de emotie. E posibil sa nu prea stiu sa descriu senzatia, insa cand esti invitat intr-un proiect la care te uiti de ani de zile cu respect si admiratie, faptul ca esti „inauntru” te face sa te simti chiar asa, cu inima’n gat!

La Baia am ajuns pe caldura. Era o zi de sarbatoare, asa ca tot satul era la Biserica, la slujba. Iar noi aveam nevoie de lemne ca n-am mai putut lua si lemne de la Dersca – nu mai aveam loc in masina! Cand am ajuns la ruinele Catedralei catolice (si-am inceput sa descarcam) ma uitam la strazile pustii – nici tipenie de om – si nu vedeam nici o perspectiva de-a face rost de lemne de foc. Dar am aruncat ochii peste un gard si in gradina catedralei cineva taiase niste tei. Mari, batrani, unii putrezi pe dinauntru. Dintr-o astfel de cioata am facut o godina (in alta zone i-ar fi spus „un godin”) si-am fiert cartofii pentru mamaliga aceea pe care n-am mai regasit-o decat in Bucovina. Alaturi am facut mancarea de hribi a mamei mele: simpla, aromata, plina de personalitate.

Ba chiar peste zi ne-am dus si prin padure sa culegem ceva ciuperci, dar ne-au mancat tantarii atat de tare incat a trebuit sa fugim ca potarnichile… dupa ce ne-am facut insa cadrele!

(fotografia asta a fost prinsa intr-o serie care ma onoreaza: „Un certain regard” – Inner Light )

Si avem si o varianta color:

A fost cea mai afumata zi din viata mea. Nu stiu cum se face, dar tragea fumul la mine de ziceai ca-s horn. Atatea lacrimi n-am varsat de muuuulta vreme si nici atat de fript la maini n-am fost de ceva timp, dar m-am tinut tare! Am strans din dinti si-am stat la cadre, am repetat si-am refacut pana cand am auzit Razvanii spunand pe rand: „Eu am!”… „Si eu am!”.

——

A doua zi am plecat catre Dersca. Dupa cateva opriri in speranta unor locatii mai bune, ne-am oprit in curte la Tanti Sofia, matusa mea care-a fost bucatareasa toata viata. Dumnezeu s-o odihneasca, buna si blanda femeie a fost si mereu pregatita cu ceva bun pentru copii.
Dupa ce i-am scos cazanul pentru tuica din hornoaica, am construit o afumatoare mai mica din scandurile pe care ai mei le-au dat jos de pe capatul stodolnei: scanduri care n-au vazut vopseaua, sterse de vreme, curbate, uscate, dar totusi atat de vii si utile.

Aproape ca n-are sens sa va povestesc toata intamplarea, pentru ca o s-o vedeti si in video si in albumul lui Razvan Voiculescu. Insa n-am cum sa mentionez ca am fost nevoiti sa ne oprim din treaba pentru ca rubedeniile mele s-au organizat instant de un gratar + bere + desert! 🙂 Valerica, George, Ana, Carmen – ati fost de poveste!

Ziua s-a terminat tarziu, mult dupa asfintit, insa a fost una dintre cele mai interesante din viata mea! Si plina de emotii, de amintiri, de zambete!

—–

In a treia zi ne-am refugiat in conacul parasit din Liteni. O splendoare acum decazuta complet, in care jefuitorii de fier, parchet sau decoratiuni si-au facut de cap! O sala incredibila, la etajul 1, unde din fostele sobe – superbe altadata – a supravietuit doar una! Dar cum faci cand trebuie sa gatesti, ai nevoie de foc, dar nu esti din tagma celor care-ar aprinde focul direct pe parchetul de stejar doar ca sa-si faca treaba?! Ei bine faci asa: gasesti o băliuță de tabla prin curtea vecinilor, faci focul afara si urci un etaj cu jarul in mana! 🙂 Am fiert papanasi, am topit zahar, am inhalat, din nou, mult fum. Eram oricum rupti de oboseala si ne astepta un drum lung catre Bucuresti, asa ca pe cea de-a treia zi o pot considera cea mai grea si solicitanta. Noroc cu o salata de varza murata cu ceapa rosie si ulei de prima presa ca ne-am mai dres un pic si ne-am venit in fire (de varza revigoranta)!

Una peste alta, a fost o adevarata aventura marcata de noroc din prima pana in ultima zi. Am gasit ce-aveam nevoie (lemne, godin, umbra, soare si alte accesorii), ne-au tinut puterile pana la capat, am scos un material care sper sa va placa!

Trebuie sa le multumesc lui Razvan A. Voiculescu si lui Razvan Sima pentru ca mi-au suportat uneori graba, alteori incetineala, ca au avut rabdare si mi-au explicat unde vrem sa ajungem cu materialele foto-video, dar si care-ar fi drumul ideal catre acolo. Sper sa fi meritat efortul lor!

Astept cu nerabdare sa va putem arata mai mult si mai multe! Pana atunci, iata cateva referinte:

Bucataria Hoinara: aici
Razvan A. Voiculescu: aici
Razvan Sima: aici