Coppa este un tip de cold cut des intalnit in Italia si Corsica si sub numele de capocollo sau, in functie de regiune: Coppa Parma, Coppa Piacentina etc.
Mai simplu, un salam facut din ceafa de porc proaspata, intreaga. Carnea este marinata in vin alb sau rosu, usturoi si diverse ierburi – in functie de regiune, frecata cu sare, rulata si pusa in intestin natural de vita si lasata la maturat timp de 6 luni.
Coppa sau coppa crudo are un parfum dulceag, un gust delicat si o textura grasa. Preparatul se serveste crud, taiat extrem de fin, asemenea feliilor de prosciutto sau sunca de Parma. Spre deosebire de cele doua, coppa nu este conservata in saramura. La feliere carnea este compacta, omogena, de culoare rosie, vie.
Poate fi folosita si in loc de bacon iar in multe tari este vanduta ca specialitate gourmet.
Tipuri de Coppa:
- Coppa di Parma – cu sare, piper, usturoi si vin alb
- Coppa mantovana – numai cu sare si piper
- La Coppa al Ginepro valdostana – marinata cu ienupar timp de 45 de zile, dupa o veche reteta de familie
- Coppa di testa
- Capocollo umbro
- Capocollo di Calabria
- Capicollo di Martina
- Coppa piacentina
- Capocollo toscano
- Lonza marchigiana
- Coppa cotta – in Piemonte
Surse: LaRousse gastronomique, Wikipedia, Alimentipedia.it