Sat Gradinari, Judetul Giurgiu. 30-40 de kilometri distanta fata de centrul Bucurestiului. Din #Dacia25 facem de regula 35-45 de minute cu masina.
Am descoperit aici o nestemata a arhitecturii romanesti – construit in stil eclectic cu elemente predominant neoclasice si influente din Renasterea Franceza – si am decis ca e timpul sa ne facem aici acel spatiu multifunctional de evenimente la care visam de cativa ani.
Domeniul Otetelesanu Gradinari
Prima vizita a fost si cea care a inclinat balanta #PeEmotional. Ioana nici nu a vrut sa intre, pentru ca „nu fuseseram invitati”. Eu am sarit gardul si din momentul in care am intrat in curte, pana sa ajung in mijloc, la cladirea principala cu fantana rotunda din fata simteam ca am calcat la mine in curte. Am simtit ca trebuie sa dam locului o noua sansa la viata, una activa, plina de sunete, mirosuri, rasete si veselie. De 30 de ani nu s-a intamplat nimic. Ceea ce e mai bine decat ce s-a intamplat in cei 40 de dinaintea astora, perioada in care comunistii l-au transformat in spital si pur si simplu au mutilat o proprietate care era printre cele mai frumoase in perioada interbelica si unde toata lumea buna a Capitalei isi dorea sa fie invitata. Familia Otetelesanu dadea aici cele mai mari, reusite, somptuoase si ravnite petreceri pentru establishmentul perioadei.
Asta e singurul lucru pe care vrem sa il schimbam, de fapt: Adresabilitatea.
Planurile noastre sunt sa deschidem publicului larg curtea – si peste vreo 10 ani, cand o fi gata – chiar si conacul. Fara populisme, dar Domeniul Otetelesanu de la Gradinari, Giurgiu, merita sa ii invite pe toti, nu doar pe mai-marii vremurilor (care, sincer sa fiu, nu cred ca vor primi vreodata vreo invitatie speciala).
Domeniul e acum in paragina. Grav. Gardul e in proportie de 90% distrus si furat. Niste anexe prin fundul curtii stau cazute, cu tot fierul din ele luat. Aproape tot ce s-a putut lua a fost deja luat. Vegetatia a luat-o razna. cateva coaste dintr-o cladire se mai mijesc printre liane. Intr-un colt al curtii fosta centrala a conacului nu mai are rezervoarele, nici arzatoarele. Se casca o gaura adanca, in care se mai vad urmele de pacura de pe pereti, resturile de tevi si cele doua guri care duc spre horn. Doua gauri negre, afumate, care urla de durerea mutilarilor succesive care s-au petrecut la Gradinari, pe malul Argesului. Vegetatia scapata de sub control a acoperit tot: alei, fantani, cladiri. Intr-o normalitate a ei, inghite fiecare centimetru pe care se poate intinde.
Conacul, elementul central al Domeniului, aproape ca sta sa cada… E stabilizat de niste chingi de otel puse prin 1996 in incercarea (reusita, iata) de a-l tine in picioare. Interiorul tradeaza zdruncinaturile prin care a trecut si acolo se vad cel mai bine cicatricile lasate de ocupatorii comunisti, care l-au transformat dintr-o bijuterie intr-o hazna. Faianta lipita pe peretii altadata elegant decorati. Desene facute direct pe huma interbelica. Devastare totala. Dezastru.
Apoi liniste. Dupa Revolutie nu s-a mai intamplat nimic. Degradarea s-a instalat ca la ea acasa. Fisurile din acoperis au generat inundatii la fiecare ploaie, ceea ce a dus la un declin accelerat. Scara dintre etaje a cazut. Tavanele de paianta s-au spart si au cazut pe alocuri. Cineva a vrut sa-si pastreze vitraliul care decora luminatorul central si acum lumina centrala, acea inima a conacului, care curgea pe vremuri din tavan pana in holul de la parter a disparut. Conacul a ramas fara lumina. Fara inima. E ceea ce speram sa ii redam. Iar daca afara, in curte, o sa fie mai usor de facut, refacerea conacului estimam ca o sa ne ia macar 10 ani. Ca sa-l aducem la lumina, ca sa-l facem asa cum a fost. Evident, planificarea, proiectarea, avizarea si gasirea de fonduri europene o sa ne ia cativa ani, iar santierul in sine o sa mai dureze alti 3-4. Insa ne-a prins bine, ca etapa si perioada de viata: inca avem energie s-o facem, dar nici nu mai avem graba tineretii si nerabdarea post-adolescentei. Deci calcam pe toata talpa si pornim, stim asta, la un drum lung.
Curtea, insa, trebuie sa revina mai repede la viata. Dealtfel, primele evenimente au avut deja loc: Marea Zi de Curatenie Generala organizata de Let’s Do It Romania + un party de inchidere a campaniei lor nationale! Si mi se pare ca simbolistica asta a fost fix startul de care aveam nevoie.
Pe 20 septembrie 2024 au fost cateva zeci de voluntari sa curete malul stang al Argesului, iar pe 21 alti 100 sau 200 au rezolvat malul drept, cel care se intinde intre Domeniul Otetelesanu-Gradinari si raul Arges.
Ce planuim acolo, in curte? Ei bine, ea trebuie sa devina un loc primitor, care sa poata aduce laolalta 3-500 de persoane in acelasi timp. De ce am vrea sa aducem atatia oameni deodata la Gradinari? In primul rand pentru ca toata curtea are 15.000 de metri patrati. Da, un hectar si jumatate. Din care minimum 10.000 mp ar putea fi dedicati publicului.
Imaginati-va un cuptor mare de paine in curte, cu o hornoaica integrata, cu locuri pentru 2 ceaune mari, o afumatoare si loc de cateva testuri. O gradina de legume cu o multime de specii de plante. Cum ar invata copiii nostri despre traditia gastronomica? Da, cea care ne-a adus pana aici. Despre bucatele taranesti, asa cum au fost.
Imaginati-va o curte umbrita si multi oameni care… asculta linistea. Linistea, pasarile si Argesul curgand agale.
Imaginati-va…
