Doua intamplari mi-au atras atentia in ultima vreme, amandoua avand darul de a ma ingrijora destul de mult mai ales in relatia pe care noi, mai tineri sau mai batrani antreprenori, o avem cu statul roman. Da, vorbim despre acelasi stat catre care noi viram taxele, dar de la care – via aceste taxe – ni se intoarce prea putin.

Cele doua intamplari sunt, in ordine, Lista Rusinii publicata de ANAF (nici macar nu va dau un link) si „Lista restaurantelor periculoase” publicata de ANPC aici [click].

Despre Lista rusinii s-a aflat ulterior ca nu e chiar actualizata – adica unii oameni/firme au deja datoriile alea achitate – ca unii au aparut acolo dintr-o regretabila eroare si ca alte datorii sunt obiectul unor procese de contestare, ceea ce nu le anuleaza, insa ar trebui sa le suspende pana la o hotarare definitiva si irevocabila. Practic, documentul e plin de lacune si inadvertente, asa ca eu as fi putut aparea acolo (sincer, nici n-am verificat daca sunt, dar cel mai probabil figurez acolo cu niste amenzi neplatite!) chiar daca as fi fost un cetatean exemplar in relatia financiara cu statul. Nu-s vreun finantist si nici vreun moralist, dar cred ca initiativa intra in categoria „asa ceva nu se face!”. Sau ar fi trebuit nuantata cumva, spre exemplu sa apara si o lista separata sub numele „Datorii pentru recuperarea carora statul n-a facut nimic in ultimii cativa ani ca si cum nu i-ar fi pasat deloc”. In plus, rolul ANAF-ului in zona „afuriseniei publice” ar trebui sa fie zero. Ar trebui sa fie mai activ insa in educarea oamenilor, inca din scoli. In loc de „Lista rusinii” puteau sa scrie programa pentru o ora pe saptamana pe care un inspector sa o tina in scoli despre „Relatia financiara a cetateanului cu statul”. Sa-i invete pe cei mici care-i spilul cu taxele, ca deocamdata ei nu vad decat stiri despre evazionisti care ajung cu super-mertzul la parlament. Si ce sa vezi?! Asta ar putea fi un model pentru ei.

Lista restaurantelor „periculoase”. Cam asa „s-a ajuns” in media, pentru ca in weekend lipsesc chestiile senzationale si cuvinte ca „nereguli grave” aduc un strop de trafic.

Fac mancare de ani buni. Am ajuns sa inteleg cate ceva despre mancare in general, dar si despre pastrare, conservare, gatire, stocare si, intr-un final, servire catre client. Din lista publicata insa de ANPC (si spun asta chiar cu riscul sa ma trezesc cu vreun cadou) nu se intelege nimic. Cine cu cine, unde si mai ales cat? Ni s-a prezentat o lista de restaurante verificate, apoi o lista de abateri. Puse la un loc, insa, indiferent de gravitatea abaterii. Una e sa nu ai graficul de temperatura completat si alta e sa gatesti cu ingrediente expirate. Ca sa nu mai spun ca pentru oua stocarea la temperatura camerei sau la frigider inseamna una dintre cele mai intense dezbateri din ultimii ANI – nu zile, nu saptamani, ci ani – intre oameni de stiinta din intreaga lume. Daca te iei dupa habotnicii de la FDA (cei mai severi dintre toti, de cele mai multe ori fara motiv – va reamintesc ca au scos semintele de tonka in afara legii doar pentru ca un consum ridicat in combinatie cu alcoolul provoaca niste efecte pe care oricum alcoolul singur in aceeasi cantitate le-ar genera!) trebuie sa le tii in frigider, daca e sa ii asculti pe cercetatorii australieni un ou isi pierde savoarea daca este racit. Si tot asa.

Dar nu despre nereguli voiam sa pomenesc, ci despre maniera de prezentare. Adica de-a valma. Poti aparea – tu, restaurant – pe aceasta lista chiar daca singura ta vina e ca cineva din echipa a uitat sa treaca temperatura din frigider pe un grafic. Intr-o conversatie cu un domn care ne controla in pravalie si care mi-a dat o amenda de 1000 de lei pentru exact asta cu temperaturile, am intrebat cum ar fi fost situatia daca  noi am fi omis sa notam datele timp de o luna, dupa care, cu 10 minute inainte de control le-am fi completat „din burta” pe toate, la zi. Raspunsul a venit scurt: „Le-am fi gasit completate!”. Scopul acestor grafice este sa fie completate, nu sa reflecte adevarul din teren.

Sa-i pui pe toti in aceeasi oala – cum s-a intamplat in ambele cazuri de liste – e un fel de avertisment. Din secunda asta toata lumea trebuie sa fie pregatita sa pateasca la fel. E un precedent periculos si aproape ca-l inteleg pe Andrei Barbu (cautati pe net) care a parasit Romania cu un copil mic in brate, alaturi de sotie, mutandu-se definitiv din tara. In conditiile in care pornise un business onest, incepuse sa-si faca si casa (era aproape gata), dar a renuntat. Il inteleg. Bullying. Asta face statul cu noi, platitorii de taxe. Da, o sa-mi spuneti ca toti vanzatorii de mancare sunt niste nenorociti, ca iau de pe jos si va vand voua la preturi mari si trebuie executati cu totii. Exact asta se intelege din toate comentariile la orice articol pe tema restaurantelor „cu abateri grave”, desi majoritatea opiniilor sunt ale unor non-clienti ai acelor locuri. Eu stiu ca unii fac tot felul de grozavii, dar nu toti sunt asa. Faptul ca ai facut „aprovizionarea de materii prime fara documente de provenienta” ar pute insemna si faptul ca n-ai factura/borderou de achizitie/bon pentru niste legume pe care le-ai luat din piata, proaspete, de la un localnic, in loc sa le iei cu bon/certificat de conformitate de la un supermarket. Cam asa stam acum, dupa cele doua liste.

N-as vrea sa intram in niste predictii despre ce ne-ar mai putea astepta, nici nu vreau sa fiu prapastios. Sper ca sunt doua derapaje care vor fi controlate, cel putin in zona efectelor, pentru a diminua daunele. Sincer, m-astept sa vad niste procese pentru ANPC. ANAF-ul le are deja. Insa proprietarii de restaurante nu pot lasa lucrurile asa, ar fi foarte grav. Asta e o situatie in care ar trebui sa se uneasca si sa faca front comun. Sa ceara clarificari si sa ceara si daune.

In loc sa faca preventie, in loc sa faca educatie, in loc sa ajute mediul de afaceri, statul isi arata muschii in maniera „cu maiou de plasa si tatuaje cu sirene” pe un discurs evident:

„Pot sa ti-o trag oricand, oricum, si n-ai ce sa-mi faci!”.