De ceva vreme le zic NBC, prescurtarea de la Nunti-Botezuri-Cununii. Generic, evenimente importante din viata oamenilor.
Acum vreo 6 ani ne-am promis ca nu vom mai participa la nici o nunta. Eram intr-un soc post-traumatic dupa o nunta intr-un salon considerat fancy: fete de masa lucioase, pana jos, ornamente supradimensionate cu flori de la nunta de ieri, scaune imbracate intr-un satin ieftin dar care pare scump la lumina unui stroboscop compulsiv lipsit de control. A! Si cu mancare super-proasta. Acuma o sa ziceti ca sunt eu pretentios si ca „hai, mah, ai ajuns si tu sa te pricepi la mancare”. Da, macar la asta.
Intre timp, insa, cu Bacania drept unic obiect al preocuparilor mele, am ajuns sa facem mancare pentru tot felul de evenimente. Inclusiv pentru NBC, pentru ca de fiecare data cand ni se propune un astfel de proiect nu-mi vine sa il declin din start. E drept, nu toate ies, noi nefiind cei mai ieftini din piata, iar pentru unii oameni pretul e singurul care conteaza. Si-aici insa, cred ca e loc de o schimbare pe piata asta. Adica de ce n-am putea avea o nunta cu pret mai mic in care sa avem mancare buna, gustoasa, cu ingrediente de calitate, insa mai putin cantitativ ? Doar stim cu totii cat se mananca si cat se arunca la o nunta…
Exista un motiv intemeiat pentru care ne gandim la evenimentele astea si le croim meniuri personalizate de fiecare data: alternativa e sa sfarseasca in „suita” trandafiri din salam de Sibiu – barcute de rosii umplute cu salata de vinete – salau „meunie” 🙂 – plus un tort pe baza de gelatina, ornat cu frisca din tub (si totul la „doar” 69 de euro de persoana, dar cu satinul de pe scaune inclus).
Mai ales cand vine vorba de petreceri de copii, ne straduim din tot sufletul. Inca aud de petreceri cu mancare luata de la fastfooduri (s-au orientat si ele catre galeti mari de aripioare si vedre de cartofi prajiti) sau de tot felul de grozavenii (care includ si gujoanele de pui sau buletele de cascaval). Asta nu-i mancare de dat la copii. Unii n-o dau nici la caini. Pe bune, mai bine le iei un cos de fructe de la bunici decat sa le dai asta.
Cu nuntile e la fel: te agiti cu rochia si costumul, te duci la biserica, iti pui toata familia in miscare, scoti primarul din casa sa te scrie in actele de stare civila, consumi energie cat pentru un proiect de CSR, repeti cu lunile un dans „oficial” si sfarsesti punandu-le in fata niste mancaruri triste, la limita comestibilului. Pe bune?! Asta vrei sa-si aminteasca despre evenimentul tau super-fotografiat si filmat cu 2-3 camere? Pentru ca stii ca exact despre fun si mancare o sa-si aminteasca cei mai multi.
Asa ca luam in considerare fiecare solicitare (mai ales cele venite de la clientii Bacaniei sau de la cei din Charity Shop, oameni obisnuiti cu stilul nostru). Nu spun ca suntem singurii din oras care fac mancare buna pentru evenimentele astea mari si importante din viata cuplurilor. Mai sunt o sumedenie. Dar sunt si mai multi cei care o fac doar sa va puna ceva in farfurii.
Cum o facem?
Pai… relaxat, cu live cooking (ca forma suprema de „cat-de-proaspata-poate-sa-fie-mancarea-la-nunta-ta”), cu mancaruri savuroase si creative, cu ingrediente usoare, socotite in asa fel incat sa nu cada greu nuntasilor chiar si dupa 2-3 pahare de vin. Cu ciorbe acre spre dimineata, cu carnuri clare fara sosuri indigeste, cu aperitive saltarete si vioaie, adeseori picante, cu ingrediente dintre cele mai bune – si avem furnizori excelenti in toate colturile tarii, cu gatit responsabil si asocieri bune de alimente. Cu cate o tusa interesanta (sos de tahina peste legume la grill), clasica (dresingul-mama EVO*+zeama de lamaie in proportii de 1 la 2) sau surprinzatoare (surcele din butoaie de bourbon cu care dam un kick de afumat carnii de pe grill).
Cu deserturi romanesti bune (prajituri de casa) sau cu chocolaterie artizanala handmade fina (praline de la sora mea, Paula Ana). Uneori ne ocupam si de bauturi, caz in care iesim din „schema clasica” de uischiane mainstream cu vinuri horeca ieftine si ne ducem, personalizat, pe singlemalt-uri invechite, vinuri baricate autohtone sau beri artizanale romanesti.
Cam asa arata NBC-urile facute de noi. Facem putine, dar bune. Pentru ca ne dorim ca ele sa fie cu adevarat memorabile pentru cei care chiar au ceva important de sarbatorit.
(Scriu articolul asta fix inainte sa ies din casa, in drum spre bucataria mare. Azi facem prep-ul pentru The Wedding Market (II), un eveniment in care mai multi furnizori cool isi prezinta priceperea viitorilor miri. O sa fie interesant, azi iau husa de pe Outlanderul meu cu horn – super-grill-ul cilindric pe care o sa fac o multime de bunatati!)
——
* EVO = ExtraVirgin Olive Oil, ulei de prima presa de cea mai buna calitate.