In multe randuri, pe vremea cand eram angajat, mi se reprosau tot felul de lucruri. Cele mai multe erau din zona (linistitoare pentru mine) ca ma misc manat de pofta de independenta, ca iau decizii cam de capul meu (desi aduceau rezultate bune) sau ca trec peste proceduri atunci cand vreau sa-mi fac treaba.

Da, recunosc! Uneori procedurile m-ar fi intarziat, alteori s-ar fi opus chiar atingerii vreunui obiectiv. Erau si situatii in care organizatia s-ar fi opus vreunui proiect pe care il simteam eu ca fiind valid si aducator de rezultate.

Ulterior am aflat ca asta se chema Intraprenoriat. Definitia completa e aici:

https://en.wikipedia.org/wiki/Intrapreneurship [link]

Intraprenoriatul nu-i o treaba rea, daca e consumata cu masura. Si pe curat, cum ar veni – adica actiunile acelea sa duca la ceva bun pentru companie (nu cum fac astia de conduc tara, ca iau initiativa si singurele beneficii sunt in buzunarele lor!).

La fel de cinstit recunosc ca toti anii aia pe care i-am lucrat pentru alti angajatori (incepand cu Ringier si temininand cu Intact) m-au ajutat sa pot face tot ce fac acum. M-au expus unor situatii din care am invatat, dezvoltandu-ma profesional. Dezinhibandu-ma! Experienta de intraprenor ajuta, daca esti pregatit sa o traiesti si s-o primesti bine. S-o asimilezi si sa vezi in jobul tau businessul tau. Sa-l tratezi ca si cum ar fi propria ta afacere. Pentru ca de fapt asta e, nu e un job: este propriul tau business, care-ti genereaza venituri, in care trebuie sa iei decizii, si caruia, uneori, trebuie sa-i declari faimentul. Adica sa-ti dai demisia.

Jobul tau e businessul tau. Eu asa traduc intraprenoriatul.
Cu cat esti mai competitiv, cu atat ai un business mai bun, mai durabil, mai solid.