Eu am o relatie veche cu etichetele. Veche de tot. Ea a devenit mai importanta dupa 2010, insa, cand am deschis Bacania Veche. Pana atunci eram un utilizator normal, cu enervarile inerente produse de lipiciul teribil care nu se ia de pe nimic (da, am si o pasiune sa recuperez borcanele si sticlele, asa ca eram nevoit sa dezlipesc etichete pentru asta).

In 2010 viata mea s-a schimbat in povestea asta. Am deschis Bacania si eram ultra-bucuros de tot ce faceam eu acolo. Si inca sunt. Dar bucuria a fost umbrita la primul control: am aflat ca exista o Lege a Etichetarii. Habar n-aveam, dar cineva facuse o lege care sa ne arate ce e corect si ce nu. In capul meu, la momentul acela, era suficient sa stiu eu ce e in borcane. Oricum stateam in pravalie non-stop, oricum vorbeam si povesteam clientilor… Insa doamnele care au venit sa ma verifice mi-au zis ca gresesc. Si mi-au si explicat unde erau bresele din rationamentul meu. Ce sa zic?! Le-am dat dreptate (pentru ca aveau). Simplul argument ca o zacusca ajunge intr-o familie, nimeni nu stie ce e inauntru, un copil ia o lingura si… hopa! era super-picanta! Waw! Chiar nu ma gandisem niciodata asa. Am facut o plecaciune, am luat agenda si mi-am notat. La momentul acela (2010-2011) aveam cam 50% din produsele locale fara etichete. Recunosc: am avut o revelatie.

In afara de entuziasm, in perioada aceea nu aveam prea multe in cap. Deloc cunostinte. Stiinta facerii unui proiect in felul asta imi lipsea cu desavarsire. Veneam dupa 15 ani de media, nu stiam sa vand mancare. Asa ca am invatat pas cu pas.
Ce stiam, insa, era sa folosesc label wizzardul ala cu care printam etichete la birou. Si asa am inceput. Cu niste tristeti de etichete (de care, insa, nu-mi era rusine la momentul acela). Apoi a trebuit sa lucrez si cu furnizorii nostri, care aveau produse in mare parte neetichetate! A trebuit sa-i conving sa-si faca, altora le-am facut chiar eu. Tot asa, pe printerul de birou si pe etichete din alea autocolante, 24 pe pagina (insa multe ajungeau aruncate, ca nu le potriveam eu prea bine la incadraturi!).

Prin 2015 a venit o idee mare. Am produs noi insine conserve de iarna. Vreo 5000-6000 de borcane, insa din vreo 15 soiuri… Atunci am apelat pentru prima data la un printator mare, o tipografie care ne-a facut lucrarea: etichete pentru toate soiurile. Am avut insa, niste conditii: numar minim/model (cred ca era de 500), printul intr-o singura sarja (nu mai puteam modifica nimic), totul pe un singur material, forma unica. Rezultatul e ca inca printr-o cutie. Vreo doua mii de etichete ramase, pentru ca la unele modele s-a gresit comanda (am supralicitat numarul), iar la altele am avut sub 500 de borcane produse. Unele se lipeau aiurea iesind din „zona dreapta” – aveam mai multe modele de borcane si unele aveau denivelari care ridicau eticheta. Iar pe unele dintre ele cineva – nu spun cine – a stampilat aiurea data de expirare, deci alea erau bune de aruncat dinainte sa fie lipite!

Una peste alta, a fost o trauma pentru mine. Financiar vorbind, a fost o trauma. Si inca este: inclusiv acum, cand scriu, ma apuca nervii cand ma gandesc cati bani am aruncat.

2017 se inchide glorios pentru mine la capitolul asta: am in birou un Epson C3500. Nu e ca si cum v-as zice ca am o imprimanta normala, ci AM O IMPRIMANTA DE ETICHETE!!! :))

Dupa un scurt training, am reusit sa ma invat cum functioneaza si ce-ti poate face. De exemplu etichete color, pe niste materiale diferite. De la lucios la mat sau transparent. Desi n-am apucat sa lucrez mult pe ea, inca, sunt tare multumit ca in sfarsit pot sa-mi etichetez toate traznaile mele. Probabil stiti ca sunt usor experimentalist si ca uneori produc chestii in serii ultra-limitate. Cum a fost o serie de 4 borcane de rillettes! Pe care, la vremea aia, le-am etichetat de mana (eticheta autocolanta, scris de mana cu pixul). Da, arata intr-un fel vintage, dar nu e corect (si stiu asta!)

 

Acum ne-am apucat sa facem cam toate etichetele Bacaniei pe imprimanta asta pentru ca ne permitem 🙂 – o eticheta ne iese sub 50 de bani ca si cost, printurile ies repede si arata si bine.. Ba chiar am inceput sa facem si pentru furnizorii nostri, exact pentru produsele de sezon care se fac mult la comanda si care nu au cum sa primeasca etichete decente, facute in tipografii. Asta e un avantaj mare pentru un artizan: sa poata face 10 etichete pentru cele 10 borcane sau sticle produse intr-o zi. Si sa fie ok cu legea aceea, sa fie in relatie buna cu clientii care ii iau marfa si care, chiar si acasa, vor sti exact ce e inauntru. Ma uitam ca inclusiv micile detalii color de pe eticheta sunt de o calitate buna, unde mai pui ca sunt rezistente la apa, pete si decolorare, cerneala fiind pe baza de pigment si se usuca rapid. E si un model foarte compact, ocupa foarte putin spatiu.

Pentru mine mai exista un avantaj: tipul de lipici. Poti scoate eticheta foarte simplu si fara sa lasi urme pe borcan. Asta ma scuteste de multe momente nefericite!

Acum ma indrept iarasi spre birou. Am multe etichete de printat, pentru ca vine Craciunul si as vrea sa le trimit clientilor nostri pachetele frumos etichetate:

Meniul tau de Craciun
de la Bacania Veche

Daca treceti prin pravalie si vreti s-o vedeti, sa-mi spuneti. Mergem in birou si-o vedeti la treaba.  Asa mica si compacta cum e, mi se pare ca mi-a relansat relatia (personala) cu etichetarea. Deja pare simplu. Oricum imi place sa ma joc…