Au trecut ani de-atunci, iar tema Expozitiei Internationale – ExpoMilano 2015 e mai actuala ca oricand: „Feeding the Planet, Energy for Life”. Idealistii visau linistiti ca soarta alimentatiei mondiale vireaza inspre zari mai bune si ca lumea va manca mai simplu si mai corect, scepticii si-au inceput inca din 2014 discursul bazat pe „nu se va intampla nimic, e degeaba!”, in timp ce realistii incercau sa fructifice contextul, expunerea, resursele ca sa faca lucrurile sa mearga mai bine.

Scepticii au fost extrem de aproape de pronosticul corect. Nu s-a intamplat mare lucru. Cea mai importanta consolidare au primit-o tarile cu cele mai mari exporturi de alimente (industrializate, evident) care au reusit sa-si sporeasca pozitia, marketshare-ul si, deci, cifrele.

Dinspre idealisti am putea spune ca aproape nimic. Desi – exista un „desi” –  mugurii unei noi viziuni asupra gastronomiei au inceput sa apara din ce in ce mai des. Tot felul de programe si actiuni aduc in ultimii ani revitalizari ale bucatariilor nationale, bucatarii incep sa gandeasca in comun, fermierii mici se asociaza mai usor decat inainte. Sunt efecte la nivel global, cu descarcare regionala. Despre cateva modele de revitalizare a gastronomiilor locale/nationale am vorbit si noi, in cateva articole pe care le gasiti AICI.

Mi-ar fi placut sa pot consemna, din pozitia de martor (activ), detalii despre Noua Bucatarie Romaneasca – insa daca evaluam la rece nu putem spune decat ca suntem in zorii sai. Insa pana si asta e o veste buna: Noua Bucatarie Romaneasca se naste acum, sub ochii nostri, si chiar daca nu e conturata ca miscare colectiva, putem vedea cativa exponenti ai sai lucrand asiduu, punandu-si creativitatea in valoare, fructificand mostenirea culturala legata de mancare, compunand meniuri, evenimente si legand din nou firele istoriei gastronomice. Intr-un fel, cred ca este urmarea acelui mare eveniment petrecut la Milano si care a marcat lumea intreaga. Despre cum vad eu ca s-a intamplat cu bucataria noastra, o sa va mai povestesc. Despre oameni la fel.

As vrea insa sa ne uitam un pic asupra a cea-a ramas dupa ExpoMilano 2015 intr-o serie de articole despre ce-am fi putut invata si ce-am invatat de acolo. Poate si pentru ca mi se pare ca pentru noi, romanii, impactul a fost mic, mult prea mic. E ca si cum am descoperi un motor pe baza de aer, absolut fezabil, rentabil si rezistent, dar l-am uita intr-un atelier, sub un strat de praf. Aparent am fost experti in asta, insa cred ca sta in puterea noastra sa schimbam caracteristica asta de care am facut destul haz pana acum.

Romania, 2018
Mancarea incepe sa arate mai bine – pe alocuri – si mult mai prost – in majoritatea lor. Despre cele de pe urma nici nu vreau sa vorbesc acum, vreau sa-mi pastrez tonul optimist. Mancarea buna incepe cu atentia oamenilor care inteleg rostul mancarii, cu fermele, cu bucatarii, cu gatitul acasa, cu emisiunile, cu educatia alimentara.

Ma intorc la 2015. Mai exact la ExpoMilano. Pavilionul Romaniei a fost de o tristete incredibila, am avut senzatia unui parastas ratat in care nici rudele mortului nu tin neaparat sa stea la masa.
Despre cum am ratat salva asta de tun si despre cum simt si vad ca ne-am activat la focurile de artificii reusite de alte tari – in seria urmatoare de articole.

Deocamdata va las aici articolul pe care l-am publicat dupa vizita la Pavilionul Romaniei la ExpoMilano, un articol care contine si scrisoarea deschisa adresate oficialilor romani in legatura cu subiectul. Urmarile directe ale scrisorii – pe astea le tratam separat.

#Bucuresti. 2015. Post ExpoMilano#

Am urcat temător spre restaurant. Auzisem de la alţi români că nu e chiar bine, dar nu mă aşteptăm să să fiu sugrumat de indignare. Va fac un scurt inventar, pe care l-am şi ilustrat foto.

La băuturi – berea Servus la doză de aluminiu de 500 ml şi vinul Castel Stârmină. Atât. Atât s-a putut.

Despre mâncare – şi asta e motivul principal pentru care va scriu: mi-a venit să întru în pământ de ruşine!

Am găsit aşa: 3-4 sarmale pe o farfurie cu aproximativ 400 g de mămăligă (total disproporţionat – ştiind că făină de porumb are un indice glicemic mare, iar noi ne aflăm într-o expoziţie care atinge subiectul combaterii obezităţii), o tocană de cartofi cu fasole verde şi o varză (sau poate fasole, cine putea să-şi dea seama?!) pe care trona o bucată meschină de cârnat. Un ciot. Mai jos, într-o farfurie, o spumă pe care am suspectat-o că e salată de icre de la găletuşa în care se ascundea sub trei grisine din foietaj şi trei jumătăţi de felie de roşie. Şi asta era tot. Atât s-a putut!

Deserturile m-au uimit definitiv: un soi de plăcintă rulată cu dovleac sau mere, 14 mere coapte pudrate cu zahăr şi (deşi n-am înţeles rolul lor acolo), nişte chifle albe (din soiul celor congelate şi ulterior coapte) prinse sub o folie alimentară. Atât s-a putut.

Domnule Comisar,

România mea nu arată aşa. Dar deloc! România mea are oameni frumoşi şi pricepuţi. Oameni care ştiu să facă mult din puţin mai ales când vine vorba despre mâncare. Oameni care ar putea oferi celorlalţi înţelepciune din puţinul nostru.

Am plecat cu lacrimi în ochi din marele Pavilion al României. Jenat, stânjenit, umilit, pus la colţ! Mi-am dat seama – o dată în plus – de unde vine diferenţa asta pe care o tot simţeam că un hău între naţiunile mari, vizionare, care ajung să conducă lumea şi naţiunile mici, fără aspiraţii şi fără mândrie. Diferenţa asta vine din implicarea şi preocuparea oamenilor pentru ceea ce fac.

Puteam să plasez participarea României la Expo Milano în aceeaşi linie cu toate celelalte anti-performanţe ale ţării. O puteam aşeza pe raftul cu autostrăzi, educaţie, cercetare, cultură. O puteam pune pe acel nefericit raft echichetat cu “Atât s-a putut!”.

De dată asta, însă, Domnule Comisar, aleg să nu strâng din umeri şi aleg să nu tac. Pentru că România nu trebuie să arate aşa. Aleg să va transmit acest mesaj prin care să va cer să facem ceva. Nu doar că să-i scutim pe toţi românii care ajung în Pavilionul nostru de la Milano de umilinţă pe care am trăit-o eu, ci pentru că România merită mai mult în acest domeniu.

Va rog, Domnule Comisar, să faceţi ceva!

Ceva care să ne spele imaginea.

Nu rugaţi pe nimeni să-mi răspundă în cel mai clasic şi PR-istic mod posibil. Sunt unul dintre cei mulţi, nu va obosiţi.

Dar faceţi ceva ce-ar putea – măcar de acum până la finalul Expoziţiei – să arate lumii că România nu s-a dus la Milano să-şi etaleze foametea şi neputinţă. Arătaţi lumii că nu suntem chiar ultimii. Puneţi aparatul pe care îl aveţi la dispoziţie la muncă de-adevatatelea.

Haideţi să arătăm lumii că nu suntem un popor de mâna a treia.

Că suntem buni, creativi, că putem şi noi ajută umanitatea într-un fel cum alţii nu pot. Arăţi lumii mierea noastră, grânele, deserturile noastre tradiţionale atât de bune făcute din aproape nimic, tradiţiile noastre legate de alimentaţie, soluţiile noastre din agricultură care ar putea ajută şi pe alţii… Arătaţi-le Domnule Comisar ceva. Orice din tot ce v-am povestit mai sus, numai nu lăsaţi Pavilionul României pustiu şi trist.

N-are sens să va povestesc despre celelalte pavilioane, sunt convins că le-aţi văzut.

Despre Marea Britanie, Spania, Germania, Franţa, Statele Unite. O să-mi spuneţi că sunt ţări mari şi-şi permit. Da, aveţi dreptate. Dar despre Chile, Thailanda, Cehia, Austria ce-o să-mi spuneţi? Că au mai mulţi bani? Sau v-aţi vedea nevoit să admiteţi că şi-au dat interesul mai mult? Şi că au vrut să stea drept şi cu fruntea sus?

Ceea ce noi n-am făcut!

Haideţi să arătăm lumii că putem! Ştiu că nu mai e mult până la finalul Expoziţiei. Ştiu că e în al 12-lea ceas, dar mai avem o şansă.

Şansă că lumea întreagă să-şi amintească de o naţiune care a pornit prost şi a sfârşit uluitor de bine.

Haideţi să arătăm tuturor că nu există revenire imposibilă. N-aţi vrea să îi uimim pe toţi? N-aţi vrea să se vorbească despre asta în toate celelalte pavilioane?

N-aţi fi – alături de noi – ceva mai mândru că sunteţi român?

Domnule Comisar, eu ştiu că se poate şi că avem ce arată.

Mai rămâne să va hotărâţi Dumneavoastră şi să acţionaţi în consecinţă.

Un lucru care poate n-ar intră în manualele de istorie, dar istoria imediată ar consemna.

Vă mulţumesc!

Citeste si articolul: 2015: ExpoMilano. 2016: SIAL