Pe 21 iulie 2021 am deschis Bacania Veche – Delicatese si Gradina.
Acesta este probabil cel mai intarziat articol pe care l-am publicat vreodata si n-am nici o scuza, in ciuda faptului ca, e foarte adevarat, valtoarea in care am intrat dupa 21 iulie m-a tinut departe de tastatura…
Dealtfel, intr-o discutie pe care am avut-o de curand cu niste prieteni despre cum am comunicat deschiderea Bacaniei din Romana cu #gradinasecreta si barul bine garnisit, am primit – asa cum primesti de la prieteni, calificativul transant: „Esti o rusine a marketingului si comunicarii online!” Si chiar asa e. Doar vreo 20 de poze din gradina, cu sau fara mancare si cocktailuri, cateva story-uri ratacite pe ici pe colo, multe re-post-uri de la oaspetii gradinii, nici o invitatie directa lansata catre prieteni, colaboratori sau influenceri, asa „cum se face” si cum ar fi trebuit sa fac in mod natural… Avem un mic poster pe stalpul de la poarta (25 cm latime), o placa pe perete si niste marchize foarte pariziene care nici nu se vad de la strada. Un sistem de rezervari care are la baza telefonul meu, dar si pe-al lui Claudiu Munteanu, managerul locului din Dacia 25…
Si trebuie sa fac asta nu pentru ca „asa se face”, ci pentru ca datorez recunostinta vesnica unor oameni fara de care proiectul pe care mi l-am dorit ani de-a randul nici n-ar fi fost posibil sau n-ar fi iesit atat de bine (conform review-urilor, nu evaluarii mele). Simt asta in fiecare secunda cand dau cu ochii de un decor, de casa in sine, cand folosesc logo-ul upgradat, cand ma asez pe scaunele de pe terasa sau cand sterg mobilele pe-aici. Fiecare pas pe care il fac imi aduce in minte imaginea unuia dintre oamenii care au contribuit major la constructia asta, care va ramane aici pentru totdeauna.
Uneori trebuie sa admitem, matur, ca avem nevoie de „professional help” 🙂 Nu stiu daca se va imbunatati ritmul asta dracesc in perioada urmatoare, dar azi mi-am propus sa-mi pun un vermouth de la Carlo Alberto, sa trag aer in piept si sa nu fac nimic altceva in afara de asta:
As vrea sa va spun acum povestea Bacaniei din Romana, cu detalii cu tot, pentru ca, in ciuda tuturor greutatilor si a emotiilor generate, e una dintre cele mai frumoase povesti.
Locul.
A aparut ca de nicaieri, intr-o perioada in care nici nu mai cautam explicit un loc pentru bistro/gradina. In ultimii 3-4 ani am vizionat zeci de case, nici una nu a bifat cele mai importante cerinte ale brief-ului nostru. Funny thing: intr-o noapte, venind de la un eveniment unde am gatit, Ioana mi-a aratat un articol de care uitasem. Era scris cu mult timp inainte, are titlul „Caut casa noua pentru Bacania Veche” si s-a dovedit ca din lista aceea de dorinte Dacia 25 a atins cele mai multe. Vis implinit! Articolul se incheie cu: „Sunt atat de increzator ca o sa se alinieze Universul, incat nu-mi ramane decat sa va dau intalnire in Noua Bacanie Veche.”
Designul.
Aici chiar am avut un front enorm, un loc ca asta avand nevoie sa se alimenteze vizual cat se poate de mult. Nu e nimic nou si poate ca unii nu recunosc asta, insa experienta intr-un restaurant e in primul rand vizuala!
Logo-ul.
11 ani ne-am tinut de logo-ul nostru alb-negru, desenat de Griffon&Swans in 2010. Insa acum era un pic diferit: aparitia gradinii din spate, ascunsa ca o nestemata in centrul agitat al orasului, m-a facut sa simt ca aerul acesta linistit trebuie inclus cumva in identitatea vizuala. Si daca logo-ul mare nu avea cum sa fie diferit pentru noul stabiliment, varianta „contrasa”, adica stampila rotunda cu initialele BV putea sa primeasca in ea ideea de gradina.
Iar o astfel de modificare – i-as zice substantiala – nu putea fi facuta decat de mana unui artist in adevaratul sens al cuvantului! Iar artistul caruia i-am scris despre subiectul acesta a fost nimeni alta decat Maria Tureanu, omul care putea, prin stilul sau, sa puna o amprenta remarcabila pe aceasta schimbare. Pe Maria Tureanu o stiti cu totii, sunt convins, pentru ca Marie Nouvelle, brandul construit de Maria a ajuns unul dintre cele mai cunoscute de la noi. Stilul sau este incofundabil! E delicata cu toate culorile, isi iubeste munca si este, cu siguranta, cel mai bun exemplu de transformare a unui artist in antreprenor, fara sa-si piarda esenta si nici ideea de la care a pornit. Drumul sau este povestit chiar intr-o carte [link aici], pe care Maria a scris-o pentru a fi o inspiratie celor care vor sa faca acel Pas important in viata:
Cartea mea se adreseaza celor care viseaza cu ochii deschisi la a fi creativi full-time dar nu indraznesc sa-si urmeze inima. Se adreseaza celor care sunt blocati intr-un mindset, care viseaza la o schimbare de macaz, celor care viseaza sa-si urmeze pasiunile insa cred ca a trai dintr-un hobby este o iluzie.
Fara sa fiu priceput in zona modei, stiu sa recunosc un design perfect atunci cand il vad. Iar Maria reuseste sa-si transpuna picturile in fabuloase creatii vestimentare, pe care le gasiti aici: https://marienouvelle.ro/ro/12-shop , insa e implicata si in proiecte punctuale din zona comerciala, de exemplu tot ea semneaza o serie de ambalaje pe care le foloseste Ana Consulea la Zexe Braserie!
Trebuie sa fiu recunoscator sortii, care mi-a scos in cale oameni extraordinari! Si o sa vedeti de ce spun asta: pe Maria n-am contactat-o din neant, ci exista o intreaga istorie in spate. Ea incepe acum foarte multi ani, de pe vremea cand imi facusem o revista de masini si l-am cunoscut pe Andrei Tureanu, pilot de raliu si mare pasionat de masini si motociclete. Cu Andrei s-a legat genul acela de prietenie care nu are nevoie de combustibil pentru ca se auto-sustine. Am facut chiar o campanie impreuna care era evident legata de masina lui de raliu in care a urcat cativa cititori (o Toyota daca imi amintesc bine)! Desi ne-am intalnit fizic destul de rar, mult prea rar, de fiecare data era ca si cum ne-am fi vazut ieri ultima data. In zilele noastre, Andrei restaureaza masini rare, iar Maria ii este alaturi in proiectul Tureanu Designs care pune pe pista masini istorice restaurate! Nu ma pot stapani si reiau o idee care m-a fulgerat intr-o zi: cum ar fi sa vedem o masina restaurata de Andrei si pictata in culorile inconfundabile manuite de Maria… 🙂
Rezultatul unui efort de saptamani, cu mai multe variante pe care le-am explorat, e un logo delicat ca magnolia din #gradinasecreta din Dacia 25. Ideea gradinii noastre e integrata perfect in vechea sigla, cu o maiestrie demna de un artist mare: nu exagereaza in nimic, dar povesteste exact gandul de la care am plecat:
Maria, iti multumesc din suflet pentru ceea ce n-as numi „noul logo”, ci o adevarata opera de arta lucrata pana la cel mai mic detaliu!
Gradina
Cand am pasit pentru prima data in gradina din spatele casei albe de pe Dacia 25 am simtit ca aici trebuie sa ne asezam. Am realizat ca avem nevoie de o gradina WAW! Brief-ul a continut cuvantul „instagramabil”, insa detaliile cereau o gradina care sa-ti taie respiratia. Zeci de plante si arbusti, pusi intr-un spatiu relativ mic, dar asezate in asa fel incat sa lase si senzatia de intimitate oaspetilor de la fiecare masa! Proiectul de peisagistica a fost facut de Poteca Studio, un proiect caruia ii datoram multumiri pentru implicare! N-am reusit sa tinem in viata toate plantele propuse de ei (si chiar le-am luat pe toate conform proiectului, nu ne-am impotrivit la nimic!), dar chiar si asa gradina noastra arata asa cum ne-am dorit! Va multumesc pentru tot efortul vostru intr-o perioada in care stim ca erati plini de treaba!
Partea finala a decorarii curtii i-a revenit bunei noastre prietene Valentina Popescu, pe care toata lumea o stie dupa numele proiectului sau: Atelier Interesart! Valentinei ii datoram ultimele tuse si repozitionari ale curtii din Dacia 25, dar si decorurile sezonale din Bacania Veche din Barbu Vacarescu 49. De fiecare data propunerile ei sunt uimitoare, clientii ii fotografiaza operele si ii admira creativitatea!
Interiorul
Mereu cand avem ceva de „desenat” pentru proiectele noastre, ne gandim la Alexandra Puiu – aka Emotion HomeDesign. Ea ne-a desenat Bacania in 2010, bistroul de pranz din Fabrica de glucoza 9B, in 2013, propria noastra casa (in progress), asa ca era cumva usor de inteles ca proiectul din Dacia o sa ajunga tot pe masa ei de lucru. Ce mi se pare grozav la Alexandra e ca ne asculta povestile despre ceea ce vrem sa facem si intelege exact care e directia in care am vrea sa ne ducem. E ceva absolut reconfortant sa stii ce omul-cheie in designul intregii constructii reuseste sa inteleaga drumul pe care vrei sa mergi si punctul in care vrei sa ajungi. Si de fiecare data e la fel de bine. Peste toate, Alexandra e si genul extrem de implicat – trusa ei de bricolaj e inca in Dacia – si trebuie sa-i fiu recunoscator si sa-i multumesc ca ne intelege, ne suporta micile razgandeli, cauta solutii pentru noi si, intr-un final, trebuie sa ii multumesc pentru rezultatul pe care l-a obtinut! Incepand cu faptul ca ne-a prezentat-o pe Dana, care a pictat holul de la intrare, pana la draperii si pernute, Alexandra a fost alaturi de noi pas cu pas!
Tot ea ni l-a prezentat si pe Remus Florescu, omul care ne-a executat probabil cea mai „neat” mobila pe care o puteam spera. Omul e atat de pasionat de munca lui incat – nici nu stiam ca exista practica asta – a facut PRE-Montaj mobilierului… Adica a venit cu piesele, le-a testat la fata locului si apoi le-a luat inapoi la atelier sa le finiseze! Ce sa zic?! Oameni care s-au nascut pentru meseria lor (dealtfel cariera lui a inceput in Liceul de specialitate – a facut tamplarie dintotdeauna, ocazie cu care a cunoscut-o si pe Nina de la Bacanie, despre care stiti ca inainte a lucrat ca entarsier, o meserie extrem de solicitanta si migaloasa).
Canapeaua pe care o vedeti acum in camera de bistro si pe care au admirat-o toti cei care au stat (ultraconfortabil) pe ea, e facuta de o alta colaboratoare a Alexandrei – Cornelia Milea, de la MerantiStudio. Lucrata blitz, in termen, cu niste finisaje impecabile!
Multumesc, oameni buni!!!
Tuturor trebuie sa le multumesc din toata inima.
Contributia fiecaruia in acest proiect este extrem de importanta, pentru ca intregul se construieste din partile mici. Recunosc ca am avut norocul de a-i intalni pe cei mai buni pentru proiectul asta. Oameni care s-au dedicat punerii in practica a ideilor si fara a caror contributie nu am fi ajuns in punctul acesta. De care toata lumea pare multumita si in care oaspetii se simt foarte bine!
Mi-ar fi placut sa fiu mai explicit cu ceea ce simt pentru fiecare dintre voi! Dincolo de unde se opreste condeiul, sa stiti ca se continua gandurile mele bune. Cand vad desenele din hol si ma gandesc la Dana, cand ma asez pe canapea si ii trimit un gand bun Corneliei, cand ma gandesc la ziua in care Valentina a facut ultimele retusuri inainte de deschidere si ma gandesc la ea cu un zambet, in fiecare zi cand remarc detalii care ma fac sa rad interior de bucurie si ma gandesc ca fara Alexandra n-ar fi fost niciodata asa sau cand ma apropii de intrare si vad frumusetea asta de logo pe casa alba si ma gandesc cum culorile Mariei au pus atata viata intr-o singura sigla…
Ar fi trebuit sa public articolul asta ceva mai demult, dar odata cu apropierea finalului de santier si apoi dupa deschidere m-a lovit nu un val, ci un tsunami. In nici doua luni de la deschidere am facut deja vreo 15-20 de evenimente mai mari sau mai mici, unele exclusive, am trecut prin doua meniuri, am facut livrari si evenimente externe… N-am stat nici o secunda, dar acum mi-am propus sa ma asez, sa trag aer in piept si sa le spun tuturor:
