„De cand mi-a zis Marius sa scriu un text despre Bacanie, imi tot alearga in minte mii de momente, de cuvinte, de imagini intr-o debandada totala. Si nu sunt putine, ca au avut timp sa se adune de pe la mijlocul anilor 90 (de cand il stiu pe Marius) si pana acum. Dar toate, absolut toate, au o frame comun: acela in care eu incerc sa tin pasul cu el. Nu a fost niciodata usor, fie ca vorbim despre scris, despre gatit sau, in cele din urma, despre munca. Voi, toti cei care il stiti pe Marius, ati vazut ce putere de munca are?! Te darama. Te baga sub masa (si la capitolul asta) daca nu reusesti sa muncesti in ritmul lui. Cu scrisul cred am scos-o la capat si am facut mereu echipa buna impreuna. La fel si cu munca, indraznesc sa spun. Cu gatitul am renuntat sa mai insist. Il am pe el prin preajma si e suficient. Riguros, savuros, iute si creativ. Asa este si el, asa ii este si condeiul, si vorba, si felul in care gateste.

Mi-a zis sa scriu despre Bacania Veche, ca doar ea este sarbatorita zilele astea. Dar, pe bune, daca Bacania nu este la fel ca el! Gasesti acolo toate aromele; la unele nici macar nu te astepti sau nici macar nu stiai ca exista. Mereu primitoare si vesela, mereu ingrijita si cinstita cu ai sai clienti. Cand ii treci pragul, iti vine … asa… sa te tot plimbi pe acolo, sa zabovesti si sa studiezi cu un soi de curiozitate pofticioasa toate rafturile alea colorate si pline. Si daca te mai nimeresti si intr-o zi in care doamna Nina face prajituri sau poale-n brau…

E acolo, in toate cate sunt in spatiul Bacaniei, o forma de respect fata de oameni pe care eu am simtit-o prima data atunci cand am pasit pragul unei case simple din Dersca, o casa care avea in bucatarie un cuptor ca in povestile lui Creanga si unde ne asteptau, cu bratele deschise, parintele Tudosiei si doamna Tudosiei.

Si atunci, cum Dumnezeu sa nu poata Marius sa spuna Bacania Veche c’est moi? Poate, pentru ca – ce sa vezi? – stie si franceza!” 

Citeste si: 7 ani de Bacania Veche guest post by Dragos Varsandan