Trebuie sa recunosc deschis: gustul si mirosul afumaturilor m-au facut mereu sa tresar de placere. Cred ca e o chestie intiparita in genele mele, usor mai de la nord, pentru ca de fiecare data cand ma gandesc la operatiunea in sine am o pornire serioasa sa ma apuc sa fac asta. Rezultatul acestor pofte este acum la mine in curte: o afumatoare electrica – din categoria celor care functioneaza cu un soi de „brichete” din rumegus presat. Mi-am gatit tot felul de ingrediente acolo, de la carnati pana la halci intregi de somon. Urmatorul plan mare e sa fac acolo un picior intreg de porc de mangalita (daca-mi iese bine il veti gasi expus in Bacania Veche).

Dar uneori n-ai de ales si trebuie sa improvizezi ceva mic pentru cantitati mai mici, asa ca o poti face inclusiv pe aragaz/inductie/vitro: un recipient mare in care, pe fund, pui materialul care va da fumul, un grilaj pe care sa pui „materialul” care urmeaza a fi innobilat, un capac care sa tina fumul inauntru. Asta e metoda „la cald”, e un pic mai complicat sa muti fumul suficient de departe de sursa de caldura incat sa afumi la rece, insa daca ti-ai montat singur hota sigur ti-a ramas un furtun – fie cel cumparat gresit pentru ca nu ai masurat diametrul, fie jumatatea ramasa pentru ca ti-ai cumparat unul mai lung, sa nu cumva sa nu-ti ajunga. Cu ele si cu destula folie de aluminiu ai putea sa gandesti un sistem de condus fumul la distanta. 🙂 A! Si mai ai nevoie de o aerisire buna. Fie ca e o hota, fie ca faci treaba asta in exterior…

Intr-o zi am avut de afumat un crap de Dunare – absolut rosu inauntru, mai rosu ca tonul – si mi-am construit afumatoarea dintr-un wok din ala bun, care tine la tavaleala, un grilaj din bete de frigaruie si un capac dintr-o tava de servire, rotunda si dezafectata. In cateva minute a fost totul gata: