De regula, la aniversari, mai toata lumea se inghesuie pe statistici. Pana si eu am fost tentat, dar cumva impins de o intrebare pe care mi-a pus-o mama, sa socotesc mai intai cate retete am livrat in Sanatatea in Bucate: in primii 4 ani am dat cate 1 in matinal, 3 sambata, 3 duminica, apoi in cei din urma doi cate una dimineata, 2 sambata si 2 duminica. Din 52 de saptamani avem cam 5 de pauza: avem si probe de arhiva aici. Totalul e mare, stiu, dar nu asta mi se pare mie relevant. Sunt alte lucruri pe care le consider mai importante de-atat…

Oamenii.
Pe de o parte, sunt cei care mi-au calcat pragul studioului pentru editiile de duminica. De cealalta – cei care ne-au gasit folositori, indiferent de motiv.

In egala masura trebuie sa le fiu recunoscator. Si unora, dar si celorlalti, pentru efortul de a fi langa emisiunea asta.
In privinta invitatilor, am reale motive de mandrie. Au acceptat propunerea mea de a gati in emisiune oameni cu programul foarte incarcat. Oameni pe care ii consider demni de toata admiratia noastra, profesionisti adevarati pe care o lume intreaga ii respecta pentru performantele lor. Bucatari la munca si rezultatele carora o breasla intreaga se uita cu profund respect. I-as pune in aceeasi lista pe bloggerii culinari pe care i-am invitat pentru ideile lor noi, creative. Acum cativa ani era o disputa majora intre bloggeri si bucatari, pana cand – poate si datorita faptului ca s-au explicat mai bine unii altora, inclusiv via SiB – au inteles ca sunt utili unii altora. Pe nutritionisti, sportivi, artisti sau pur si simplu pasionati – sunt mai mult decat mandru si bucuros ca mi-au trecut pragul si am putut sa-i vad (alaturi de voi) la lucru.

Pe oamenii care se uita la noi, weekend de weekend, ii pretuiesc la fel de mult. Ei sunt ratiunea pentru care tropai prin piata dupa ingrediente, pornesc gazul si cuptorul, caut farfurii dragute si ma stradui sa propun retete creative. In ultima ani (ca nu s-a intamplat chiar din prima) chiar am simtit ca exista urmari reale dupa munca mea in emisiune. Pentru ca primesc din partea publicului nu doar intrebari despre „cum fac aici?”, ci si fotografii sau video cu rezultatele. Nici dupa 6 ani nu am trecut peste fiorul ala pe care ti-l da o astfel de interactiune… Ma bucur de fiecare data, ba chiar as zice ca din ce in ce mai tare. Si parca si mai des…

Experientele.
De la cele mai bune, la cele mai dureroase. Din toate inveti cate ceva, de fiecare trebuie sa te bucuri intr-un fel anume. Cumva meseria asta te si expune injuraturilor sau te lasa dezvelit in fata celor care isi fac o meserie din ura. Dar toate astea sunt umbrite total de toate partile bune. Am trait pentru doua ore alaturi de un chef japonez care m-a uimit prin modul sau de a trata ingredientele si ustensilele. Am experimentat bucuria deplina alaturi de oameni care-si propusesera sa faca ceva extraordinar si chiar reusisera. Am deslusit alaturi de un chef din State intelesurile lui „farm to table” acum muuulti ani, cand ideea abia incoltise in vest. Am cunoscut ingrediente pe care nu le stiam si pe care nu le-am mai gatit niciodata. Am incercat, chiar cu riscul de a esua. Am fost pus in pozitia de a vedea lumea gastronomiei altfel, dintr-o pozitie privilegiata, pentru ca sunt la mijlocul distantei dintre chefi si public, dintre ingrediente si preparat, dintre blogger si cititor, straduindu-ma sa inteleg si sa pricep ce se intampla. Am atins extazul reusitei si am ras copios, dar am incercat sa-mi fac treaba cat mai bine si in zilele amare, cum a fost ziua in care a murit tatal meu si in care, totusi, a trebuit sa filmez. De sus pana jos, toate experientele astea m-au transformat. Si sunt recunoscator pentru asta…

Invatatul.
Nu trece o zi fara sa invat ceva nou. Uneori mai mult, alteori mai putin, insa acumularea asta de informatii imi face bine. La cap. Si ma ajuta sa ma simt mai sigur pe talpile mele. Cand am decis in 2009 ca viata mea o sa se invarta in jurul mancarii, nu stiam ca era cea mai fericita decizie pe care as putea-o lua vreodata. Si n-as fi banuit venind cumva din afara, ca voi avea atat de multe de descoperit si de invatat: e cel mai generos domeniu si pe cat am primit, pe-atat mi-as dori sa ofer. E motivul pentru care e posibil sa gasiti pasaje din emisiune usor mai „indesate” cu informatie (si, credeti-ma, ma abtin!), dar e si motivul pentru care vreme de vreo doi ani am tinut un Curs de Placerea Gatitului… Faptul ca am cunoscut atatia oameni priceputi m-a ajutat si mai mult sa acumulez repede, mult mai repede decat as fi facut-o altfel. Cu Bacania Veche, bistroul, proiectul de catering pentru copii, doi copii acasa, emisiune si viata personala, n-am avut poate destul timp de studiu, dar mi-am dezvoltat abilitatea de a prinde din mers. Pentru ca sunt atent si nici nu mi-e jena sa intreb sau sa pun mana. Invatati, invatati si iar invatati! Stiu ca astia mai in varsta au un fior neplacut cand isi amintesc de vremurile in care s-au spus cuvintele astea, dar fara invatare nu exista progres in domeniul asta. Daca nu tinem noi flacara aprinsa, atunci mancarea va incepe sa conteze din ce in ce mai putin… Si nu vrem asta!

.-.-.-.-.

Acum mai bine de 6 ani, dupa o scurta, dar lamuritoare, discutie purtata cu doi oameni pe care ii vedeam pentru prima data in viata mea – Radu Ionita si Toni Dohotariu – stabileam ca tragem un pilot pentru Sanatatea in Bucate. Am intors totul pe toate fetele si-am stabilit toate detaliile rapid, cu o naturalete din care am avut ceva de invatat, iar discutia cea mai lunga a fost pe formula de incheiere. Mie „Gatiti si mancati sanatos” mi se parea fix ce trebuie, ei simteau ca e un pic in exces sa facem asta mereu. Dar mi-au facut hatarul si aparent formula asta a devenit un brand in sine (de vreme ce uneori asa ma striga lumea in piata!) Ne-am miscat repede cu pilotul, aparent a fost ceea ce trebuie sau macar au simtit acolo un potential. Pe 1 martie, la lansarea postului, i-am dat bice. Iar in acesti sase ani scursi am avut deseori „momentul acela” in care, uitandu-ma la ce se intampla in jur, pe alte posturi, m-am lasat pe spate, am rasuflat usurat si mi-am spus cu voce tare sau in barba:

„Doamne, ce bine ca fac asta aici si nu in alta parte!”

O ultima multumire exact postului trebuie sa aduc: pentru decenta, verticalitate, discurs, oameni, pozitionare, relevanta, mesaj… Ma simt mandru sa-mi stiu munca acolo!

Digi 24, YOU ROCK! La multi ani din ce in ce mai buni!