Cred ca implinesc tot atatia ani cat are Bacania Veche de cand ma tot gandesc la cum ar fi sa avem in Bucuresti niste gradini urbane. Cu plante diverse, comestibile, care sa poata fi cumparate de catre oricine trece pe-acolo. Visam cum ar fi „alipite” de piete sau de parcuri, de scoli sau de gradinite, dar si de institutii publice. Mi-a trecut prin cap ca in spate la Casa Poporului ar fi loc destul pentru niste sere, gradini si activitati educative adiacente. Da’ ce sa vezi?! In Bucurestiul lui 2018 spatiile libere stau parloaga, acoperite de gunoaie, spatiile verzi administrate de primarie inghit bani cu nemiluita in panselute supraevaluate, iar de casa poporului nu te poti apropia, ca a fost nationalizata de gashca aia de banditi – accesul publicului este semi-restrictionat (ok, si-a mai aparut si o constructie undeva intr-un colt – un fel de gaura neagra care suge de la toate bugetele cu amandoua gurile!)

Sunt atat de multe modele de succes in zona asta, incat mi-e aproape rusine sa incep sa le enumar. Prin alte tari ele produc fie pentru cantinele scolilor, elevii fiind cei responsabili de ingrijirea plantelor, fie pentru comunitatile restranse, cum ar fi un complex rezidential, fie pentru gospodariile individuale (aici avem si noi, pe strada Tepes Voda, un exemplu grozav – multumesc, Daniel Voinea ca vorbesti despre asta), sau chiar pentru comercialiare – caz in care Asociatiile si ONG-urile si-ar gasi 1. venituri suplimentare, 2. spatiu de proiecte educative.

Printre conversatiile pe care le avem constant pe subiecte de felul asta, Ioan Bebeselea (Syndicat Gourmet, Sibiu) ne-a furnizat un material exetrem de interesant: How we can eat our landscapes!

Un bun exemplu pe care l-am gasit, cumva el ar preceda aparitia gradinilor urbane de orice fel, este unul educativ de care m-am lovit in Tel Aviv. Stiti: Israelul are o agricultura uimitoare, in ciuda faptului ca, practic, sta pe pietre si nisip si au si o clima anti-agricultura – dar ei se preocupa de subiectul asta si le merge bine (90% din consumul intern este asigurat din productia locala, 10% din import – Romania, Te iubesc! a avut un reportaj pe tema asta!)
In capatul unei strazi pietonale am descoperit un soi de sera, nu foarte mare, in care initial n-am putut vedea ce se intampla, ca bantuiam seara in zona aia, dar intr-o zi am intrat si am si vorbit cu oamenii din interior. Pe scurt: un ONG impreuna cu niste companii si niste ferme (ca sponsori si furnizori) au facut o sera in care derulau proiecte educative pe modelul „De la samanta la planta si apoi pe masa”. Grupele de lucru erau formate din copii de pe la scoli si gradinite, voluntarii le aratau tot procesul de dezvoltare al unei plante: samanta, plantare, rasad, planta, rod, recoltare. Evident, intreg proiectul era de durata. Copiii au timp sa asimileze informatia, sa vada tot procesul si sa-l urmareasca sub supraveghere, sa primeasca tot felul de informatii adiacente, sa faca activitati colaterale – a propos, la un capat al serei erau multi pufi, acolo se derulau partile teoretice „la plansa”. 🙂 Las mai jos niste imagini.

Cat de bun ar un astfel de proiect in Bucuresti? Sau doua? Sau „cate unul pe sector”? Mi-e si frica sa ma gandesc cum ar fi…

Acum trei ani mi-am facut niste prieteni sa rada de mine de-am crezut ca pocnim cu totii! (am sfarsit si eu razand de ideea mea)
Se chema „Bucurestiul Aromatic” si suna asa: ma duc la primarie si ii conving sa renunte la panselute si petunii si sa le inlocuiasca pe toate cu Busuioc, Cimbru, Rozmarin, Salvie, Cimbrisor, Oregano, Maghiran si cate si mai cate plante aromatice. Prima obiectie: o sa le fure lumea sa le vanda in piata! Gresit! Cand tot orasul ar fi plin de aromatice, cine naiba si-ar mai cumpara?! Dar va dati seama CUM AR MIROSI TOT ORASUL??? In fine, ne-am amuzat de cat de idealist am fost si cam asta a fost. Oricum mi-am dat seama ca nu m-ar fi ascultat nimeni. Sau, daca ar fi facut-o, ar fi ascultat doar ca sa aiba dupa aia glume interne prin primarie…